Guvernul a decis, miercuri, prin ordonanță de urgență, reducerea a 9.200 de paturi în spitale și a 577 posturi de directori, concomitent cu transferul, de la 1 iulie, a 373 de spitale în administrarea autorităților locale, a anunțat ministrul Sănătății, Cseke Attila.
El a arătat că astfel numărul de directori într-un spital va fi redus la maxim trei posturi, comparativ cu situația actuală când numărul acestora ajunge chiar și la zece posturi.
Spitalele au fost transferate, prin hotărâre, exclusiv în administrarea autorităților publice locale proprietare ale imobilului, „fără a ține cont de culoarea politică a primarului sau a președintelui consiliului județean”, a susținut ministrul.
Potrivit acestuia, un număr de 62 institute naționale, unități sanitare de interes de național și spitale de urgență importante la nivel regional vor rămâne în subordinea ministerului.
Managerul spitalului va fi numit printr-un concurs organizat de consiliul de administrație, în care reprezentanții autorităților locale vor fi majoritari, și va fi obligat să raporteze lunar execuția bugetară.
Actul normativ adoptat de Guvern prevede totodată limitarea fondului de salarii din bugetul unui spital.
„Am reglementat fără echivoc procentul de cheltuieli salariale din bugetul spitalului, care va fi de maxim 70%, inclusiv pentru spitalele care rămân ale statului”, a spus ministrul Sănătății.
Statul va acorda în continuare sprijin pentru achiționarea de echipamente intraspitalicești, cu condiția să existe și cofinanțare din partea autorităților publice locale.
Cseke a subliniat că spitalele vor fi transferate autorităților locale cu plata arieratelor înregistrate la 31 martie 2010, în sumă totală de 673,9 milioane lei. Plata arieratelor este prevăzută în ordonanță și va fi efectuată în urma viitoarei rectificări bugetare.
Aproximativ 60% dintre spitale au primit deja noile structuri organzatorice, iar până la sfârșitul săptămânii va fi finalizată reducerea numărului de paturi din spitale.
Un document oficial obținut și prezentat de MEDIAFAX în urmă cu două săptămâni releva că Guvernul discută despre concedierea a peste 1.100 de angajați din unitățile subordonate Ministerului Sănătății, dintr-un total de circa 7.870 posturi finanțate, incluzând atât funcționari publici, cât și personal contractual, reducere de personal care să fie aplicată începând cu luna august.
Pentru Ministerul Sănătății și unitățile sanitare finanțate integral de la bugetul de stat sunt finanțate un număr maxim de 7.872 posturi, cheltuielile de personal aprobate pentru acest an fiind însă mai mici decât necesarul anual.
„Ca urmare a analizării activității desfășurate de către unitățile subordonate Ministerului Sănătății, având în vedere și cheltuielile de personal aprobate, considerăm necesară, pentru eficientizarea activității acestora, reducerea numărului de personal cu 1.112. Întrucât categoriile de personal vizate sunt atât funcționari publici, cât și personal contractual, în funcție de datele de la care măsura devine operațională, este necesar un termen de 60 zile pentru derularea măsurilor de protecție socială. În situația în care măsura de reducere a numărului de personal se aprobă cu data de 1 iunie 2010, disponibilizarea efectivă va avea loc începând cu data de 1 august 2010”, se arată în document.
Din analiza modului de organizare a Direcțiilor de Sănătate Publică, a numărului de posturi aprobat și a modului de asumare a responsabilităților a rezultat că numărul de posturi în baza căruia aceste unități își desfășoară activitatea este inegal repartizat având în vedere particularitățile și mărimea județului raportată la numărul de locuitori, de la județe cu un număr de minim 67 posturi până la județe cu un număr de maxim 174 posturi.
Sursa citată relevă astfel că în cadrul reorganizării activității Direcțiilor de Sănătate Publică va fi aprobată prin ordin al ministrului o nouă structură organizatorică, va fi determinat numărul de personal în funcție de populația județului și activitatea desfășurată, iar numărul directorilor coordonatori adjuncți ai direcțiilor de sănătate publică va fi redus cu 2, serviciul deconcentrat urmând să funcționeze cu un director coordonator și doi directori coordonatori adjuncți.
Ministrul Sănătății a declarat atunci că reorganizarea direcțiilor de sănătate publică presupune reducerea unor posturi administrative, ocupate de funcționari publici, și a funcțiilor de conducere, și nu înseamnă disponibilizarea medicilor sau a personalului medical practicant.