Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, să elimine comisionul de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, iar băncile vor fi obligate ca, în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, să modifice contractele aflate în derulare, prin acte adiționale.
Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Executivului, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Actul normativ prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, atât a celor cu garanții imobiliare, cât și a celor fără acest tip de garanții, precum și limitarea la 1% a comisioanelor la credite cu dobândă fixă.
Ordonanța mai stabilește că un consumator are dreptul să se retragă din contractul de credit, fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice.
Directiva 2008/48/CE, care trebuia preluată în legislația internă până la 11 iunie 2010, prevede că obligația băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privința contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garanții similare, a contractelor de credit pentru dobândirea/păstrarea proprietății unui imobil sau a celor a căror valoare este mai mică de 200 de euro și, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a elaborat încă de la începutul anului proiectul de ordonanță de urgență care extinde prevederile Directivei 2008/48/CE, astfel încât să se aplice tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare și imobiliare, indiferent de valoarea totală a creditului, precum și contractelor de leasing. Actul normativ presupune aplicarea prevederilor și pentru contractele aflate în derulare, nu numai pentru cele încheiate după data intrării în vigoare a ordonanței.
Astfel, băncile trebuie să modifice până în luna septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populația pentru a le adapta la noile reglementări UE și nu vor mai putea încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumutrile cu dobândă variabilă, în timp ce la celelalte comisioanele sunt limitate la 1%.