Guvernul a decis să constituie un comitet interministerial pentru combaterea muncii la negru, care să coordoneze toate acțiunile de monitorizare, prevenire, evaluare și combatere a activităților nedeclarate, pe baza datelor care vor fi comunicate obligatoriu de instituțiile cu atribuții în domeniu.
Comitetul va fi alcătuit din câte doi reprezentanți, cu rang de secretar de stat sau o funcție asimilată, din Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Administrației și Internelor, Secretariatul General al Guvernului, Inspecția Muncii și Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, conform unei hotărâri aprobate recent de Guvern.
Noua structură va fi coordonată de Secretariatul General al Guvernului, iar toate instituțiile cu atribuții în domeniu vor fi obligate să furnizeze comitetului informațiile și datele solicitate.
„Comitetul interministerial va coordona, folosind mijloace și modalități specifice, acțiunile în vederea asigurării vizibilității efortului național privind reducerea dimensiunilor muncii nedeclarate și diseminarea informației relevante către toți actorii instituționali implicați și interesați, către mediul academic, mass-media,
mediul de afaceri, precum și către publicul larg”, se arată în actul normativ aprobat de Guvern.
Comitetul va avea și un grup tehnic de lucru din care vor face parte inclusiv reprezentanți ai Gărzii Financiare, Inspectoratului General al Poliției, Oficiului Român pentru Imigrări, Institutului Național de Statistică, membri ai confederațiilor sindicale și patronale, precum și un reprezentant al societății civile.
Grupul va avea ca atribuții inclusiv prevenirea și eliminarea suprapunerilor în acțiunile de prevenire, monitorizare, evaluare și combatere a muncii nedeclarate.