Guvernul a aprobat scrisoarea de intenție convenită cu FMI



Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, scrisoarea de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional, care prevede, printre altele, reducerea pensiilor și salariilor în sectorul bugetar, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale.
Documentul va fi transmis Fondului Monetar Internațional, pentru a fi aprobat în board-ul instituției la finele lunii iunie.
În acest interval, Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pentru două proiecte de lege, dintre care unul va conține măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, iar al doilea proiect va reglementa recalcularea pensiilor conform principiului contributivității și reevaluarea pensiilor de invaliditate.
Proiectele de lege vor fi transmise Parlamentului după avizul CES.