Contract

Groapa de gunoi de la Moara intră din iunie în execuție



Luna viitoare vor demara lucrările de execuție a primei celule a gropii de gunoi de la Moara finanțate din fonduri europene. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Daniel Cadariu, a declarat că în această săptămână va fi semnat contractul cu firma câștigătoare a licitației de execuție a lucrărilor, Alpine Bau din Austria, dar și cu firma care va asigura asistența tehnică pentru întreg proiectul privind managementul integrat al deșeurilor, Hill International din Luxembourg. „Întrucât săptămâna trecută, în cadrul ședinței de Consiliu Județean, am aprobat forma finală a studiului de fezabilitate pentru proiectul privind managementul deșeurilor, în cursul acestei săptămâni se vor putea semna cele două contracte pentru acest proiect, atât cel pentru execuția celulei de la Moara cât și cel privind asistența tehnică pentru întreg proiectul. Sperăm ca în cursul acestei săptămâni, probabil vineri, să poată fi semnate cele două contracte astfel încât să se treacă în sfârșit la execuția celulei de la Moara. Precizăm că termenul de execuție este de șase luni din momentul semnării acestor două contracte și astfel va putea fi rezolvată problema care apare în luna iulie, când se va închide groapa de la Fălticeni iar 24 de localități vor avea de rezolvat o problemă pe bugetul propriu privind transportul acestor deșeuri la alte gropi”, a declarat Cadariu. Daniel Cadariu a mai ținut să precizeze că, după data de 16 iulie și până la darea în folosință a gropii de la Moara, municipiul Suceava va transporta gunoiul la Botoșani iar municipiul Fălticeni la Târgu Neamț, operațiuni care vor necesita costuri suplimentare.