Noul tip de gripă, AH1N1, așa cum se prezintă până acum este mai ușoară decât gripa sezonieră din ultimii ani, iar autoritățile sanitare recomandă respectarea măsurilor de igienă și izolarea la domiciuliu a celor bolnavi.
Directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol, a declarat, duminică, agenției MEDIAFAX, că așa cum a evoluat până acum gripa AH1N1 ea este mai ușoară decât gripa sezonieră în care au fost înregistrate sute de decese prin complicațiile date de boală.
„Singurele măsuri recomandate de OMS și de autoritățile sanitare europene, dar și de Ministerul român al Sănătății vizează respectarea normelor de igienă, precum și izolarea bolnavilor la domiciliu”, a mai spus directorul CPCBT.
Medicii știu că fiind vorba despre o boală ușoară, părinții vor fi tentați să trimită copiii la grădiniță și la școală, de aceea autoritățile europene poartă discuții intense despre măsurile ce pot fi luate odată cu începerea școlilor.
„Pentru că boala prezintă o formă ușoară, orice bolnav va fi tentat să o trateze cu mai puțină atenție, adică va merge la serviciu, iar copiii la școală. Noi recomanăm izolarea la domiciliu a celor bolnavi de gripă. Nu putem ști dacă boala va afecta sute sau mii de persoane, dar la începutul anului școlar vom face, ca de obicei triajul epidemiologic și vom recomanda ca elevii bolnavi să stea acasă. Dar dacă se vor juca în fața blocului sau vor merge la competiții sportive sau spectacole este cam la fel”, a adăugat medicul Adriana Pistol.
Potrivit specialiștilor, gripei, indiferent de ce tip este, îi place iarna, în general gripa sesizonieră atingând un vârf în lunile ianuarie-februarie.
Institutul Cantacuzino a primit de la institutul de profil din Marea Britanie două variante ale virusului gripal AH1N1, instituția urmând să producă, până la sfârșitul anului, cinci milioane de doze, pentru care Guvernul a alocat suma de 21 de milioane de lei.
„Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino a primit de la institutul de profil din Marea Britanie două variante ale virusului gripal implicat în actuala pandemie și, în momentul de față, se găsește în etapa studiilor preclinice, urmand ca, în perioada următoare, să desfășoare activitățile specifice studiilor clinice și, bineînțeles, controlul de calitate al acestui vaccin. Există în acest sens proceduri standard. Autorizarea punerii pe piață se va face conform procedurilor aprobate de EMEA”, a declarat Alexandru Rafila, consilierul ministrului Sănătății, citat într-un comunicat de presă remis, marți.
Rafila a adăugat că, până la sfârșitul anului, Institutul Cantacuzino va produce o cantitate de cinci milioane de doze, pentru care Guvernul a alocat mai mult de 21 de milioane de lei.
Campania de vaccinare a populației se va desfășura concomitent cu finalizarea producției de vaccin și în conformitate cu recomandările OMS și ale Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile, acoperind 20% din populație.
Alexandru Rafila a arătat că vor fi ierarhizate persoanele care urmeaza să fie vaccinate, în funcție de riscul de a contracta boala, de a face complicații și de a transmite boala mai departe (de exemplu, persoanele din serviciile medicale și din alte servicii publice vor fi primele vizate, conform protocoalelor”.
În România, au fost confirmate oficial, până în prezent, 222 de cazuri de îmbolnăvire cu AH1N1.
OMS aprecia, în urmă cu o lună, că toate țările vor avea nevoie de vaccin împotriba gripei AH1N1, cu prioritate pentru personalul din domeniul sănătății.