Primire

Greviștii de la „Mihai Eminescu” au aruncat cu bani mărunți în profesorii din comisa de bacalaureat



Profesorii spărgători de grevă care au ales să participe la examenul de bacalaureat din aceste zile au fost primiți cu ostilitate în centrele de examen de către colegii lor care au ales să nu participe la examen. De o astfel de primire au avut parte dascălii din comisiile de bacalaureat de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava, cei de la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și cei de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava.
Dacă la Colegiul Alimentar, comisia de bacalaureat a fost întâmpinată de către profesorii școlii cu mesaje precum „Trădătorilor, v-ați vândut pe doi lei”, sau „Ce căutați aici?”, la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” profesorii greviști au lipit pe copacii din curtea școlii mesaje pentru profesorii trădători și au împânzit în școală și afară manechine din plastic cu câte un leu în mână, prețul trădării, după cum au spus ei.
Și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profesorii școlii s-au arătat revoltați de gestul unor colegi de-ai lor care au ales să nu participe la grevă și i-au întâmpinat pe aceștia într-un mod original, aruncând în fața lor monede și bani mărunți.
„Au stat la intrarea în școală când a venit comisia de bacalaureat și au aruncat cu mărunțiș în profesori”, a declarat inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, Petru Carcalete.
„S-au vândut și ne-au trădat pentru niște mărunțiș. Au ales să se alieze cu guvernanții și să întoarcă spatele colegilor lor și din acest motiv au fost întâmpinați cu bani mărunți, pentru că au arătat că au nevoie de ei”, a declarat un cadru didactic de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, aflat în grevă.



Recomandări

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României