Avertisment

Grevă feroviară mâine, între 7.00 și 9.00



Mâine între orele 7.00 și 9.00, câteva sute de trenuri vor fi oprite
Mâine între orele 7.00 și 9.00, câteva sute de trenuri vor fi oprite

Sindicaliștii feroviari nu s-au înțeles, ieri, cu reprezentanții Ministerului Transporturilor în ceea ce privește majorarea salarială, astfel că mâine între orele 7.00 și 9.00 vor declanșa greva de avertisment, câteva sute de trenuri urmând să fie oprite.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Barna Tanczos, a spus ieri, la finalul întâlnirii cu sindicaliștii, că ministerul a oferit sindicaliștilor o majorare de cinci la sută în aprilie și cinci la sută în octombrie, ofertă cu care feroviarii nu au fost de acord.
„Sindicaliștii nu acceptă această ofertă deși în opinia noastră este una corectă.”, a declarat Barna Tanczos.
Totodată, secretarul de stat a spus că a cerut sindicaliștilor să modifice ora grevei de avertisment, pentru diminuarea pagubelor, explicând că între orele 7.00 și 9.00 dimineața traficul este intens, iar întreruperea trenurilor în acest interval ar perturba traficul feroviar întreaga zi, însă sindicaliștii nu au fost de acord cu această modificare.
Barna a mai spus că astăzi vor fi anunțați și călătorii despre greva programată să aibă loc mâine dimineață.
Fără amânare.
Președintele sindicatelor feroviare Mișcare – comercial, Gheorghe Popa, a spus, la finalul întrevederii, că sindicaliștii nu pot amâna greva de avertisment, așa cum a cerut ministerul.
„Administrația ne-a invitat azi (n.r. – ieri) să ne ceară amânarea grevei până când Ministerul de Finanțe se pronunță asupra bugetelor de la calea ferată, dar din 19 februarie, când am avut ultima întâlnire cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, aveau tot timpul să se pronunțe asupra acestor bugete, așa că noi nu amânăm greva de avertisment de miercuri”, a declarat Gheorghe Popa.
Pe lângă sindicaliștii afiliați la Mișcare – Comercial, se mai alătură și cei din Federațiile „Drum de Fier”, Automatizări feroviare și Elcatel. Mecanicii de locomotivă sunt singurii care nu declanșează mâine greva, deoarece ei încă nu au parcurs pașii legali până la această formă de protest. Cu toate acestea, ei susțin că sunt alături de colegii lor.
Barna Tanczos a precizat că nu va mai exista o altă întâlnire cu sindicaliștii, până mâine, pentru că oferta ministerului nu poate fi modificată, bugetul neputând să susțină o majorare mai mare.
Solicitări inacceptabile.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că „sub nici o formă nu se pot majora cu 18 la sută” salariile ceferiștilor, pentru că orice creștere salarială trebuie corelată cu indicatorii macroeconomici, altfel ar însemna, în opinia demnitarului, că „se dau bani fără muncă”.
Ministrul Transporturilor a afirmat că a avut mai multe discuții cu reprezentanții sindicatelor din CFR la Ministerul Finanțelor în prezența ministrului Varujan Vosganian și a precizat că Guvernul și-a arătat toată deschiderea în ceea ce privește solicitările salariale.
„Dacă ei mișcă aceeași placă de patefon cu greva eu nu cred că este o soluție de negociere”, a spus ministrul, referindu-se la intenția sindicatelor din CFR de a declanșa mâine o acțiune de protest.
Ludovic Orban a mai spus că este „sătul” de amenințările cu greva, subliniind faptul că nici o creștere salarială nu poate fi efectuată în absența unei productivități sporite a muncii.
Greva din februarie.
Nemulțumiți de schimbarea ofertei de majorare a salariilor, în 1 februarie, la ora 7.00, feroviarii au declanșat o acțiune de protest. Astfel, timp de trei ore, trenurile nu au mai plecat din gări, iar casele de bilete au fost închise, protestul acestora ducând la nemulțumiri ale călătorilor care s-au văzut nevoiți să aștepte mai multe ore până la reluarea traficului feroviar.
Circulația trenurilor a fost reluată după trei orei, iar liderii federațiilor sindicale feroviare anunțat că acțiunea a fost una voluntară.
Aproape 300 de trenuri, din care 194 de călători și 96 de marfă, precum și aproximativ 20.000 de călători au fost afectați de acțiunea angajaților feroviari, spuneau reprezentanții companiilor feroviare.