De la o zi la alta, tot mai muți dascăli din județ aleg să iasă din grevă și să reia cursurile. Dacă unii profesori nu au fost de acord chiar de la început să intre în grevă, alții au protestat câteva ore, iar alții au renunțat la grevă după o zi.
Potrivit liderilor de sindicat din Suceava, în cea de-a doua zi de grevă generală, numărul școlilor în care activitatea didactică a fost în continuare întreruptă a scăzut față de ziua precedentă. „Astăzi (n.r. marți), avem 27 de unități de învățământ care au ieșit din grevă, dar mai sunt și școli care nu au făcut grevă în prima zi, iar azi (n.r. luni) au anunțat că încep protestele. Un exemplu în acest sens este zona Fălticeni, unde două școli au intrat în grevă și patru școli au ieșit din grevă”, a declarat Constantin Cernica, președintele Sindicatului Județean „Spiru Haret”. Cernica a mai precizat că din cele 176 de școli afiliate sindicatului pe care îl reprezintă, în 27 de unități marți nu s-a mai făcut grevă. „Chiar și așa, este grevă generală pe termen nelimitat și continuăm protestele. Sunt școli care au ales să rămână în grevă, iar acestea rămân închise și mâine (n.r. miercuri).
Și profesorii din Sindicatul „Bucovina-Rădăuți” aleg să iasă din grevă, iar numărul unităților școlare închise este în scădere. Astfel, toate unitățile de învățământ preșcolar din zona Rădăuți și-au reluat activitatea și zilnic, alte școli generale anunță că ies din grevă.
Potrivit situației întocmită de Inspectoratul Școlar Suceava, luni, la ora 17:00, 51% dintre cadrele didactice din județ erau în grevă. Șeful IȘJ Suceava, Petru Carcalete, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că acest procent va suferi diminuări. „Am primit o notificare de la Sindicatul „Bucovina” Rădăuți prin care ne anunță că toate grădinițele încetează grevă, deci procentul va scădea”, a declarat Petru Carcalete.