O fată de 18 ani, din localitatea suceveană Frasin, însărcinată în luna a doua, a ajuns la spital după ce a încercat să-și ia zilele, curmând prin acest gest și viața ființei care prindea contur în trupul său.
Elena C. a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou, luni, 21 ianuarie, în jurul orei 23.00, după ce a luat o supradoză de medicamente.
Tânăra a fost diagnosticată de medici cu intoxicație voluntară cu Depakine, un produs farmaceutic recomandat în tratamentul epilepsiei.
Fata a fost dusă direct în secția Anestezie și Terapie Intensivă, urmând să fie preluată de specialiștii de la Medicală după ce va fi stabilizată.
„A înghițit 20 de comprimate, dar evoluția a fost bună”, au declarat ieri dimineață medicii care s-au ocupat de caz.





