Accident

Gravidă în luna a VIII-a, lovită de o mașină pe trecerea de pietoni

– Iulia R., 30 de ani, a ajuns la spital
– Accidentul s-a produs vineri seară, pe strada „Calea Unirii”, în cartierul Burdujeni
O femeie însărcinată a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, pe strada Calea Unirii, în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava. Vineri seară, în jurul orelor 18.45, Iulia R., în vârstă de 30 de ani, localnică, s-a angajat regulamentar în traversarea drumului pe trecerea de pietoni, moment în care a fost lovită de un autoturism. La volanul mașinii cu pricina, un “Opel Tigra”, se afla o tânără de 22 de ani, Raluca S., tot din municipiul Suceava. Din fericire, victima, gravidă în luna a VIII-a, nu a fost accidentată grav. Totuși, fiind însărcinată, femeia a fost dusă la spital, unde, de altfel, a rămas internată pentru supraveghere. Medicii spun, totuși, că femeii nu i-a fost afectată evoluția sarcinii. La locul accidentului, au ajuns la scurt timp după producerea acestuia și un echipaj de Poliție. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „conducătoarei auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”. Cercetările sunt continuate de Biroul pentru Siguranței Circulației în Mediul Urban Suceava.

Recomandări

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren