GMF: Românii cred că Guvernul acordă prea puțină atenție situației lor economice



Românii cred că Guvernul lor acordă prea puțină atenție situației lor economice, nu sunt foarte convinși că oamenii trăiesc mai bine într-o economie de piață, sunt favorabili UE, cooperării energetice cu Rusia și dornici să fie retrase trupele din Afganistan, potrivit rezultatelor sondajului GMF.
Studiul Transatlantic Trends a fost prezentat, luni, la MAE, de Alina Inayeh, director al Black Sea Trust for Regional Cooperation din cadrul GMF, aceasta punând accent pe rezultatele din România.
Astfel, potrivit datelor prezentate, românii susțin, într-o proporție covârșitoare, retragerea trupelor din Afganistan. De asemenea, sondajul a arătat că toate țările consideră că axarea pe reconstrucția economică în Afganistan ar fi de preferat față de suplimentarea trupelor din această țară. În ceea ce privește posibilele strategii față de Iran, sondajul a arătat că cetățenii americani nu exclud posibilitatea utilizării forței în timp ce respondenții români s-au pronunțat pentru creșterea presiunii diplomatice fără folosirea forței, poziția lor fiind similară cu a celorlalți europeni.
„Rezultatele sondajului din acest an arată o oarecare diviziune pe continentul european între vest-europeni și central și est- europeni. Nu este nimic grav și nici surprinzător. În ceea ce privește aprobarea politicilor președintelui SUA, dacă sub președintele Bush central și est-europenii susțineau politicile acestuia mult mai mult decât cei din vestul Europei, în acest moment lucrurile s-au inversat. Vest-europenii sprijină politicile președintelui Obama mult mai mult decât o fac central și est-europenii, unde entuziasmul față de venirea președintelui Obama nu este la fel de mare ca cel al vest-europenilor”, a explicat Inayeh.
La întrebarea referitoare la oportunitatea abandonării politicilor la care Rusia se opune, cum ar fi extinderea NATO, în schimbul asigurării de către Rusia a resurselor energetice, 41% dintre vest-europeni s-au declarat de acord cu abandonarea extinderii NATO în acest context, în timp ce în Europa Centrală și de Est rezultatul a fost de 28,5%. „La întrebarea «Oamenii trăiesc mai bine într-o economie de piață?», România, cu 18 %, este a treia dinspre coadă. Românii numai în proporție de 18% cred că se poate trăi mai bine într-o economie de piață „, a explicat Inayeh, adăugând că americanii sunt cei care în cea mai mare măsură cred că se trăiește mai bine în economia de piață.
De asemenea, potrivit rezultatelor studiului GMF, 55% dintre americani au apreciat că Guvernul lor cheltuie prea mult pentru relansarea economică în timp ce în România doar 12 % au spus că se cheltuie prea mult în acest scop. Potrivit studiului citat, 71% dintre români consideră că situația financiară a familiilor lor este afectată de criză , în timp ce în Olanda sub 20% din populație consideră că situația financiară a familiilor lor este afectată de criză.
Românii au dat cele mai multe răspunsuri pozitive la întrebarea „Guvernul acordă prea puțină atenție problemelor noastre economice?”. Astfel, 61% dintre români consideră că Guvernul acordă prea puțină atenție problemelor economice ale cetățenilor, în timp ce la polul opus se află americanii (10%).
Circa 50% dintre români se declară preocupați de schimbările climatice, 71% dintre ei considerând că acțiunile individuale sunt cele care contează în combaterea schimbărilor climatice.
„La întrebarea «Cine să fie lider în problematica internațională? SUA sau UE?», toți europenii membri ai UE doresc ca UE să fie cea care să preia leadership-ul, în timp ce americanii optează pentru SUA”, a spus Inayeh. De altfel, sondajul arată că „sentimentele europenilor față de UE nu diferă cu mult față de anii trecuți în schimb sentimentele lor față de SUA sunt într-o oarecare răceală”, potrivit lui Inayeh.
„Cea mai defavorabilă opinie față de UE o au turcii. Românii se situează la 84% , într-o ușoară creștere față de anii anterior, dar portughezii sunt cei care privesc UE cel mai favorabil”, a mai explicat Inayeh. Pe de altă parteromânii sunt lideri în ceea ce privește dorința unui parteneriat UE-SUA.
„În ceea ce privește prioritățile pentru președintele SUA și pentru europeni (…) românii își doresc ca aceste priorități să fie rezolvarea crizei internaționale și repunerea pe picioare a economiei”, a mai spus Inayeh.
Studiul a arătat că în Europa continuă să scadă sprijinul pentru aderarea Turciei la UE, de la 30% în 2004 la 19% în prezent. „După turci, românii sunt cei care sprijină cel mai puternic integrarea europeană a Turciei”, a spus ea.
La întrebarea „În ce măsură Rusia este un factor de îngrijorare și care sunt motivele acestei îngrijorări?”, răspunsurile românilor au arătat că cea mai mare îngrijorarea a lor este legată de rolul de furnizor de resurse energetice al Rusiei, în timp ce slăbirea democrației din Rusia îi îngrijorează cel mai puțin. Totodată, românii sunt poporul care doresc cel mai mult creșterea cooperării în domeniul energetic cu Rusia. De asemenea, românii și bulgarii sunt cei care doresc în cea mai mică măsură să fie aplicate presiuni diplomatice asupra Rusiei.
La eveniment a fost prezent și secretarul de stat în MAE pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu. „Este extrem de important să ținem seama de ceea ce dorește opinia publică”, a explicat el, precizând că este vorba despre un exercițiu în dublu sens. „Pe de-o parte este obligația autorităților române, a Ministerului Afacerilor Externe, să facă un exercițiu cât mai complet de informare, de explicitare a ceea ce dorim. Acest efort se reflectă prin intermediul presei, al formatorilor de opinie, la nivelul opiniei publice. După aceea, urmează exercițiul în sens opus: opinia publică este cea care (…) ne arată dacă acțiunea noastră de politică externă se poate omologa democratic sau nu”, a adăugat oficialul MAE.
El a subliniat că politica externă este un serviciu public al statului, desfășurat în interesul statului român, tocmai de aceea fiind important ca acțiunile din acest domeniu să fie explicate.
Referindu-se la rezultatele studiului Transatlantic Trends, Aurescu a spus că acestea confirmă „orientările principale pe care politica externă ale României le are în mod constant și care se reflectă în programul de guvernare actual dar și în programele de guvernare anterioare”.
„Este extrem de important ca opinia publică să fie avizată. Nu este vina opiniei publice că nu este informată. Aceasta este responsabilitatea noastră. Dar este extrem de important ca împreună să continuăm acest exercițiu. O opinie publică neinformată sau neavizată poate să fie o opinie publică ușor de manipulat cu efecte directe și evidente inclusiv asupra deciziei de politică externă”, a explicat Aurescu.