Ambasadorul SUA la București Mark Gitenstein declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că în România corupția este o problemă și că sunt momente în care Guvernul pare prea lent în a lua decizii sau opac în explicarea lor, aspecte reclamate de investitorii străini.
El spune că, în pofida acestor probleme, nu cunoaște investitori care vor să plece din România, însă știe că unii dintre ei ezită încă să-și dezvolte afacerile în țara noastră.
În ceea ce privește sistemul judiciar românesc, în opinia sa, acesta și-a dovedit capacitatea de a aresta și de a pune sub acuzare, dar nu și pe aceea de a condamna acuzații corect și rapid.
Conform lui Gitenstein, cea mai mare problemă în ceea ce privește sistemul judiciar românesc este reformarea acestuia, încurajarea judecătorilor să candideze pentru CSM și să înceapă implementarea noilor coduri, Civil și Penal, într-o manieră care să fie conformă cu spiritul și esența acestora – de a crea un sistem de justiție transparent, corect și eficient.
Ambasadorul se pronunță de asemenea împotriva măririi impozitelor, apreciind că aceasta ar speria investitorii. De altfel, Gitenstein a spus că atât el, cât și ceilalți ambasadori primesc multe plângeri din partea investitorilor. El spune că sunt investitori străini care stau în expectativă în ceea ce privește România.
Diplomatul critică infrastructura din zona Craiovei, despre care susține că afectează producția Ford, iar în ceea ce privește contractul dintre Guvern și Bechtel a spus că sunt probleme de ambele părți.
Ambasadorul se declară sceptic în privința eliminării vizelor pentru români în următorii doi ani. De asemenea, el anunță, în ceea ce privește scutul antirachetă, că Statele Unite sunt interesate de o locație, dar și că, odată cu interceptoarele, va fi adus și personal pentru a le manevra.
Gitenstein ezită să vorbească despre o posibilă vizită a președintelui Traian Băsescu la Washington anul acesta.
Pe de altă parte, el se pronunță pentru reluarea adopțiilor internaționale de către România și salută faptul că Franklin Templeton va gestiona Fondul Proprietatea.
Mark Gitenstein este încântat de viața sa în România. El afirmă că și-a găsit rude în Republica Moldova, dar povestește și despre plimbările sale prin țară, la Oradea și în Deltă, la pescuit. Ambasadorul are ca hobby-uri, în afară de pescuit, pictatul, dar nu ascunde și că îi place să doarmă în week-end.
Agenția MEDIAFAX prezintă integral interviul acordat de Mark Gitenstein:
Rep.: În acest an sărbătorim 130 de ani de relații bilaterale între România și SUA. Vă rog să descrieți pe scurt trecutul, prezentul și viitorul relațiilor bilaterale
M.G.: Am susținut un discurs la Academia Română cu ocazia marcării a 130 de ani. Relația noastră a avut suișuri și coborâșuri. Cred că acum este într-o perioadă de consolidare. Și sper că va continua să aibă un trend ascendent. Am toate motivele să cred că așa va fi. Dacă reformele de genul celor pe care Guvernul le face acum continuă, dacă democratizarea și consolidarea pieței libere continuă și dacă angajamentul profund pe care acest Guvern îl are față de NATO și Occident va continua – și am toate motivele să cred că așa va fi – atunci această relație va crește în continuare și va deveni tot mai puternică.
După cum știți, pentru mine este o problemă personală, pentru că sunt american de origine română. Așa că sunt fericit să văd direcția în care merg lucrurile și am toate motivele să cred că această evoluție va continua.
Rep.: Ați menționat reforma și am observat în discursurile dumneavoastră că vă referiți des la acest subiect, dar și la corupție. Predecesorii dumneavoastră, foștii ambasadori ai SUA, au criticat dur corupția din România. Este de exemplu cazul domnului Taubman și al domnului Guest. Dumneavoastră ce opinie aveți despre acest subiect?
M.G.: Sunt avocat. M-am ocupat cu astfel de lucruri timp de 30-40 de ani – îmi e și greu să cred că practic dreptul de atât timp. Știu însă cât de greu este să faci eforturi pentru a realiza reforme precum sunt acestea. În Statele Unite m-am ocupat mult timp de reforma instanțelor de judecată și de reforma procedurii în probleme penale. Și știu că aceste lucruri durează și generează multe controverse. Cred că sunt reformatori foarte serioși în țara dumneavoastră acum, la toate nivelurile Guvernului și atât timp cât există astfel de oameni dedicați, iar dumneavoastră, presa, vă mențineți atenția pe astfel de subiecte, cred că lucrurile vor merge în direcția cea bună.
La începutul acestei săptămâni mi-am petrecut o dimineață întreagă cu tinerii judecători, care își doresc foarte mult să schimbe sistemul judiciar. Am plecat de acolo foarte entuziast și optimist în legătură cu direcția spre care se îndreaptă lucrurile.
Am fost foarte bucuros să văd că deputații au aprobat, la începutul acestei săptămâni, un pachet de patru legi. Este un semn foarte bun.
Mai este multă muncă de făcut, dar lucrurile se îndreaptă în direcția cea bună.
Rep.: Ce fel de muncă mai este de făcut?
M.G.: Cred că cea mai mare problemă acum este reformarea sistemului judiciar, încurajarea judecătorilor să candideze pentru CSM și să înceapă implementarea noilor coduri, Civil și Penal, într-o manieră care să fie conformă cu spiritul și esența acestora – de a crea un sistem de justiție transparent, corect și eficient. Dar aveți în continuare nevoie de oameni în sistem care să ia decizii suficient de rapid.
Ați dovedit că aveți capacitatea de a aresta și de a pune sub acuzare, dar nu ați dovedit că aveți capacitatea de a condamna acuzații corect și rapid. Toate aceste elemente trebuie să funcționeze.
Codurile (care au trecut de Camera Deputaților, n.red.) nu au trecut încă de Senat, iar apoi vor trebui semnate de președinte așa că…
Rep.: Spuneați, la 14 iunie, că Ambasada americană se implică semnificativ pentru sprijinirea sectorului privat, ajutând companiile americane, dar și susținând un mediu de afaceri benefic companiilor americane și românești. „Pentru aceasta este nevoie de un sistem juridic transparent, lipsit de corupție și de un guvern care ia decizii previzibile și raționale”, adăugați. Este acesta un mesaj că Guvernul României nu ia decizii suficient de „previzibile și raționale”?
M.G.: Nici Guvernul american nu ia întotdeauna astfel de decizii. Dar aș spune că frecvența problemelor de aici este mult mai mare. Și da, sunt momente în care Guvernul pare prea lent în a lua decizii sau opac în explicarea deciziilor sale. Iar acesta nu este un lucru bun.
Știu că se fac eforturi la toate nivelurile actualului Guvern pentru a schimba această situație. Este un semnal bun. Dar, vedeți, această situație descurajează investitorii. Primesc multe plângeri din partea companiilor în legătură cu decizii pe care nu le înțeleg, cu lipsa unor explicații pentru întârzierea adoptării unor măsuri, sau pentru anumite decizii. Probabil fenomenul este mai frecvent întâlnit în tribunale, dar este valabil și în sistemul administrativ. Conducerea actualului Guvern îmi pare decisă să schimbe această situație. Dar este o schimbare dificil de realizat. Aveți o istorie de 50 de ani de fascism și comunism în această țară. Cred că scopul Revoluției din 1989 a fost acela de a asigura o guvernare a legilor, nu una a elitelor. Iar vechile mentalități sunt foarte greu de schimbat.
Rep.: Vorbind de investiții, la audierea dumneavoastră pentru funcția de ambasador în Senatul american ați spus că sprijinirea companiilor americane va fi unul dintre obiectivele dumneavoastră. Ce ați făcut până acum în acest scop?
M.G.: Am făcut mai multe lucruri. În primul rând, mă întâlnesc în mod constant cu un grup de alți ambasadori preocupați de aceleași lucruri. Ei reprezintă investitori majori în România, printre primii zece cei mai mari investitori din țară. Avem cu toții aceleași îngrijorări.
Corupția este o problemă aici, dar nu numai corupția, ci și faptul că procesul de luare a deciziilor nu este în mod constant previzibil și transparent. Companiile, atunci când iau decizia de a face o investiție de 100, 150, 200 de milioane de dolari într-o țară ca România vor să știe că evoluția investițiilor lor este una previzibilă și că deciziile care au impact asupra acestor investiții sunt previzibile. Toți ambasadorii din țara aceasta au primit aceleași plângeri ca și mine. De exemplu: „De ce a fost această licitație amânată? De ce nu mi-am primit rambursarea de TVA așa cum mi s-a promis? De ce nu primesc ajutor de stat dacă îndeplinesc toate condițiile? De ce este atât de complicat să soliciți fonduri structurale?
Dar nu este întotdeauna o problemă legată de corupție. Uneori este pur și simplu vorba despre incompetență, de faptul că oamenii care iau decizii nu au mai făcut niciodată acest lucru.
Aceasta este o parte a problemelor cu care ne confruntăm și cred că la asta se referă și președintele Băsescu atunci când vorbește despre reforma statului. Cred că asta încearcă să facă, dar nu poate face lucrurile de unul singur, trebuie trecute prin Parlament pentru că este vorba despre modificări legislative, despre modificări ale sistemului. De pildă, în România nu aveți un echivalent pentru Administrative Procedure Act (Legea privind procedurile administrative). În Statele Unite, dacă o companie se înscrie pentru o achiziție, dacă primește ajutor de stat sau dacă încearcă să obțină returnarea taxelor plătite, procedurile legale ce trebuie urmate sunt previzibile. Dacă niște birocrați întârzie acest proces din cine știe ce motiv, ajung în instanță și lucrurile se rezolvă. Aici nu aveți nici procesul, nici instanța care ar putea face lucrurile să se întâmple, iar această situație trebuie să se schimbe. De aceea m-am axat pe aceste probleme.
Rep.: Câți investitori americani au venit să investească în România de când sunteți dumneavoastră ambasador?
M.G.: Sunt mulți care așteaptă să ia o decizie. Există o companie foarte importantă care chiar vrea să investească aici, Lufkin Industries. Vor să facă o investiție consistentă aici. Ei construiesc pompe foarte sofisticate care ar fi foarte utile întregii regiuni și mai ales României care, din câte știu, vrea să rămână în continuare un actor important în sfera energiei. Dacă i-am avea aici, ar fi o decizie foarte importantă, dar acum așteaptă să se ia o hotărâre în ceea ce privește acordarea de ajutor de stat. Dacă vor primi sprijin, vor investi aici. Dacă nu, nu știu ce vor face.
Acesta este doar un exemplu.
Pe de altă parte, știți că atunci când am venit aici am mers la fabrica Ford. Ford a făcut o investiție foarte consistentă în acea fabrică, pentru care nu îmi pot asuma meritele, decizia fiind luată înainte să ajung eu aici. Smithfield a făcut de asemnea investiții foarte importante aici în ultimii ani.
Companiile din domeniul IT sunt foarte prezente în România și își propun să crească. Toate companiile americane în domeniu, Oracle, IBM, Microsoft, HP spun că vor să își extindă prezența aici, dar deocamdată stau și așteaptă redresarea economică. Știți, unele aspecte nu au legătură cu România, au legătură cu Europa Centrală și de Est în general.
Rep.: Mi-ați spus de investitori care doresc să vină în România. Îmi puteți spune și despre investitori care doresc să se retragă din România în acest an din cauza crizei?
M.G.: Nu am văzut așa ceva. Dar am văzut în schimb companii care amână decizia de extindere din acest motiv. Ceea ce este cam același lucru pentru că dacă nu se extind sau dacă reduc numărul de locuri de muncă nu ar fi bine pentru România.
Rep.: Puteți oferi nume?
M.G.: Nu am să dau nume pentru că sper să nu se întâmple. Și, în plus, nu au luat încă o decizie fermă. Așteaptă să vadă ce se va întâmpla. Cred că decizia de săptămâna trecută despre modul în care să se răspundă cerințelor FMI a fost una benefică pentru că a fost o decizie de a nu crește taxele, ceea ce ar fi afectat companiile.
Rep.: Credeți că măsurile sociale de tăiere a salariilor cu 25% și a pensiilor cu 15% sunt cele mai bune măsuri?
M.G.: Sunt niște soluții mai bune decât oricare alte soluții pe care le-am auzit. Problema este că aproape toate partidele politice au fost implicate fie în deciziile politice care au dus la creșterea deficitului bugetar, fie în deciziile de a împrumuta bani în condiții foarte clar stabilite. Toate partidele au știut foarte bine care vor fi consecințele deciziei lor. Odată ce li s-a spus că trebuie menținut deficitul sub un anumit procent din PIB, singurele soluții erau fie tăierea unor cheltuieli, fie creșterea taxelor. Creșterea impozitelor nu este o soluție. Cred că Mugur Isărescu a avut dreptate: în mijlocul recesiunii nu crești taxele. Noi nu facem așa ceva în Statele Unite și cred că nici aici nu ar trebui luate astfel de decizii. Deci ce altă soluție exista? (…) Aveți nevoie de o nouă tranșă de bani pentru a vă susține economia. Sincer, nu era altă opțiune.
Rep.: Înțeleg din ceea ce spuneți că practic creșterea taxelor ar descuraja companiile care vor să investească aici.
M.G.: Da. Și de asemenea ar împiedica creșterea economică. Adică, știți, cea mai sigură cale de a îmbunătăți situația populației este să angajezi un număr mai mare de oameni și să le crești salariile. Iar acest lucru trebuie să se întâmple în primul rând în sectorul privat. Așa cum am spus într-un discurs rostit pe 14 iunie, sectorul privat din România este prea mic. Trebuie construit un sector privat mai mare, pentru că ei plătesc taxe și să sporiți nivelul investițiilor. La asta mă refeream atunci când am spus că este nevoie să aveți o creștere economică și o consolidare a relațiilor cu Occidentul, cu Statele Unite. Asta încercăm să facem și în SUA.
Rep.: Credeți că aceste tăieri sunt suficiente pentru a nu mări și taxele?
M.G.: Nu știu răspunsul la această întrebare.
Rep.: Compania americană Bechtel a fost, de-a lungul timpului, ținta unor critici legate de modul în care își îndeplinește contractul, în ceea ce privește respectarea termenelor și calitatea lucrărilor. Cum comentați situația acestei firme?
M.G.: Va trebui să vorbiți cu Bechtel și cu Guvernul despre contractul pe care l-au încheiat și despre relația lor. Par să existe probleme de ambele părți și este păcat, pentru că se pare că tronsoanele de autostradă construite vor rămâne izolate în mijlocul pustietății. Și ar fi tragic, pentru că am să vă mai spun ceva. Un alt lucru pe care trebuie să îl faceți în este să construiți infrastructură.
Să luăm exemplul fabricii Ford. Am fost la fabrica Ford în prima lună de mandat. Acolo, Ford dorește să construiască 1.000 de mașini pe zi. Ar fi o producție egală cu cea a fabricilor de automobile din SUA. Ar fi un boom uriaș pentru această țară. Ar fi mult mai bine decât dacă ar fi angajați 20.000 de oameni să lucreze la Guvern. Angajați-i ca să construiască mașini, ca apoi cetățeni din toată lumea să plătească pentru ele în locul vostru, pentru că vor cumpăra aceste mașini! Corect? Nu așa este logic? Problema: în România nu există infrastructura necesară pentru a transporta mașinile din Craiova. Nu vor construi 1.000 de mașini pe zi pentru a le depozita într-un parc auto și a le lăsa acolo! Ford nu poate face o investiție de acest gen. Trebuie să vândă mașinile produse, iar dacă nu ai un sistem de autostrăzi și un sistem feroviar care să-ți permită să transporți mașinile, nu vor produce 1.000 de mașini pe zi! Nu pot transporta 1.000 de mașini folosind actualul sistem rutier. Nu pot transporta nici 200 de mașini pe zi de acolo, folosind actualul sistem feroviar.
R.: Dar câte?
M.G.: Nu am nicio idee, dar cu siguranță nu 1.000. Ați fost pe drumurile din zona aceea? Sunt autostrăzi cu o bandă pe sens. Vă închipuiți ce ar însemna să transporte 1.000 de mașini pe zi cu trailerele acelea imense? Cred că nu ar mai fi loc pentru niciun alt vehicul.
R.: Apropo de Ford, știm ca Grupul Ford a adresat Guvernului două solicitări referitoare la investitia de la Craiova (Automobile Craiova). Una dintre ele se refera la prelungirea cu un an a termenelor contractuale privind investițiile și parametrii de producție care trebuie atinși la Automobile Craiova până în septembrie 2011, invocând criza financiară. Care este cea de a doua solicitare?
M.G.: Nu știu detalii. Treaba mea ca ambasador este să fiu la curent cu problemele majore. Dar nu sunt avocatul lor. Nu încerc să negociez pentru ei pe marginea contractului cu Guvernul român. Marea mea preocupare este să văd construindu-se infrastructura așa încât compania să își poată desfășura activitatea. De aceea și vorbesc atât de mult despre subiectul acesta.
R. : Domnule ambasador, trebuie să vă întreb despre vize. Eliminarea vizelor pentru Statele Unite constituie o prioritate a autorităților române. Ați menționat relațiile excelente dintre țări și, în aceste condiții, cum se face că românii au încă nevoie de vize pentru a călători în SUA?
M.G.: Pentru că este o prevedere legislativă ca rata de refuz să nu depășească 3%. Iar rata de refuz este mai mare. Aplicăm aceeași regulă în cazul tuturor țărilor. Pentru a fi admisă în programul Visa Waiver, o țară trebuie să îndeplinească acest standard strict iar țara dumneavoastră nu îl îndeplinește. Statele care intră în program au îndeplinit criteriul. Cele care nu sunt în program nu au îndeplinit criteriul.
Noi nu creăm reguli speciale pentru nimeni. Nu există niciun exemplu în istoria noastră în care să fi avut o regulă specială pentru cineva. Nu facem așa ceva.
R.: Persoane care au aplicat pentru viză se plâng de lipsa transparenței în ceea ce privește acordarea vizelor de către funcționarii consulari.
M.G.: Este o problemă căreia i-am acordat mult timp de când sunt aici. Și am discutat mult cu ministrul de Externe despre ce putem face. Cred că greșeala noastră este că nu le-am explicat suficient de clar oamenilor ce trebuie să facă pentru a obține o viză. Regula este destul de simplă și de clară: solicitantul de viză trebuie să vină cu dovezi convingătoare că are legături puternice aici și că nu va imigra în SUA. Pentru că de fapt solicită o viză de ședere pentru 90 de zile. Deci această sarcină le revine solicitanților. Ei trebuie să aducă documentele doveditoare necesare. Dar problema este, pentru românul obișnuit, ce presupune acest lucru în mod concret. Am discutat cu ministrul de Externe să educăm publicul în acest sens și să oferim mai multe informații despre cerințe. Încercăm să facem o treabă mai bună și cred că sistemul va deveni ceva mai transparent. E ceea ce ne dorim.
R: Dar imaginați-vă o persoană care are în jur de 30 de ani. Probabil nu are încă o casă în proprietate, nu are soț sau soție, copii. Atunci cum își dovedește legăturile cu țara?
M.G.: Este mai dificil pentru că se pleacă de la prezumția că acea persoană vrea să imigreze. Iar ofițerii consulari caută dovezi că de fapt nu vrea să imigreze. Așa că trebuie să prezinte dovezi convingătoare în acest sens.
R.: Spuneți-ne dacă ne puteți da o dată pentru eliminarea vizelor. Un an, doi ani?
M.G.: Scopul meu este ca românii să nu fie nevoiți să facă astăzi ce a făcut străbunicul meu acum 130 de ani, adică să plece pe ascuns din România, să locuiască în condiții dificile la New York pentru a realiza ceea ce nu a putut realiza aici. Când economia va începe să se redreseze, mai puțini oameni vor dori să imigreze și vor decide să rămână aici. Atunci, numărul de refuzuri ale cererilor de viză va scădea, iar România va intra în programul Visa Waiver. Așa se vor schimba lucrurile. Nu există un termen, nu vă pot oferi o dată exactă. Lucrurile trebuie făcute așa cum cere legea americană. Este ceva ce nici eu, nici Departamentul de Stat nu putem schimba.
R.: Înțeleg, dar vă întrebam pentru că oamenii așteaptă să audă date concrete…
M.G.: Știu. Sper să văd progrese realizate pe această temă în timpul mandatului meu. Va intra în programul Visa Waiver peste doi ani? Sunt sceptic în această privință. Cred însă că se vor realiza progrese și că va fi creată o tendință care va determina la un moment dat admiterea României în Visa Waiver.
R. Alt subiect: scutul american antirachetă. România și SUA au început au început negocierile oficiale pe tema desfășurării de elemente ale scutului antirachetă. Spuneți-ne, există un text de acord sau de tratat care se negociază în prezent și de fapt care sunt elementele acestuia?
M.G.: Da. Toate subiectele legate de un tratat sunt discutate. Am luat parte la discuțiile oficiale săptămâna trecută. Au avut loc o serie de informări aprofundate acolo despre solicitările tehnice, despre toate aspectele juridice legate de tratat, dar nu a fost luată o decizie finală.
R.: Statele Unite se gândesc la anumite locații din România?
M.G.: Nu. Este de datoria românilor să decidă. Noi le-am prezentat românilor cerințele tehnice care trebuie îndeplinite pentru plasarea interceptoarelor. Românii vor trebui să vină cu o propunere, dar nu am văzut nimic deocamdată.
R.: Și de câte locații ați fi interesați?
M.G.: Cred că discuțiile sunt despre o singură locație, va fi aleasă una singură.
R. O locație. Și, odată cu interceptoarele, vor fi aduși și militari americani pentru a le manevra?
M.G.: Va fi personal care va lucra la ele.
Rep.: Alte detalii nu ne puteți oferi?
M.G.: Nu, acum nu.
Rep.: Raportul Departamentului de Stat privind situatia drepturilor omului a indicat, în ceea ce privește România, cazuri de discriminare la adresa comunității evreiești. De asemenea, au fost plângeri legate de ritmul lent al restituirii proprietăților confiscate. Ce credeți despre acest subiect?
M.G.: În primul rând, vreau să spun că, întorcându-mă aici, ca evreu ai cărui străbuni au plecat din această țară, m-am bucurat să particip la inaugurarea Memorialului Holocaustului aici în octombrie 2009. Este un monument bine realizat și m-am bucurat că a fost construit. Am acordat mult timp vizitării comunităților evreiești din România. Cred că unul dintre cele mai minunate lucruri făcute de România după Revoluție este înființarea Comisia Wiesel și a Institutului Wiesel, eforturi concrete de asumare a trecutului.
În ceea ce privește restituirea proprietăților, principalul subiect care mă preocupă este Fondul Proprietatea. De aceea am felicitat-o pe președinta Roberta Anastase, pentru că una din cele patru legi pe care le-a trecut prin Camera Deputaților la începutul acestei săptămâni este una care permite Franklin Templeton să înceapă gestionarea acestui fond. A existat multă îngrijorare legată de Fond, dacă este bine gestionat și dacă bunurile sale nu sunt risipite, pentru că de fapt aceștia sunt banii din care se vor realiza retrocedările.
Mulți americani în vârstă care au fost victime ale comunismului sau fascismului și ale căror bunuri au fost confiscate încep să moară, îmbătrânesc tot mai mult și acceptă să primească sume derizorii în contul despăgubirilor fiindcă se tem că nu vor primi nici un ban de la Fond. Cred că de aceea este important ca valoarea acestui Fond să fie asigurată în continuare.
Am acordat de asemenea mult timp modului în care este rezolvată problema Bisericilor greco-catolice. Am acordat de asemenea timp problemei victimelor comunismului și a confiscării proprietăților acestora de către comuniști. Este un subiect important pentru Statele Unite pentru că există 400.000 de americani de origine română și mulți sunt preocupați de acest subiect. Așa că aud foarte des aceste probleme.
R.: Recent, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională legea lustrației. Care este opinia dumneavoastră despre această decizie și, mai ales, la 20 de ani după Revoluție credeți că mai este necesară o lege a lustrației?
M.G.: Nu cunosc argumentele constituționale pe baza cărora a fost dată decizia. Nu sunt expert în Constituția României. Dar noțiunea de lege a lustrației nu este complet necunoscută în Statele Unite. Poate că nu știți dar după Războiul Civil, Guvernul a pus interzis sudiștilor secesioniști să dețină funcții. De fapt, ei aveau legi mult mai dure decât cea din România. În cele din urmă, acele prevederi au fost relaxate. Legea aici, din câte înțeleg, nu a fost niciodată implementată pe deplin.
Deci cred că este foarte important să îți asumi trecutul. Îl admir mult pe Nelson Mandela și tot ceea ce a făcut el în Africa de Sud. Grație Comisiei Wiesel, România a reușit foarte bine să își asume Holocaustul. Probabil că ar trebui să investiți timp și energie pentru a vă gândi cum să vă asumați trecutul comunist. Este o parte importantă a istoriei României, pe care trebuie să v-o asumați deschis. Nu trebuie să presupună măsuri punitive, dar trebuie asumată.
R.: Strategia Națională de Apărare trimisă săptămâna aceasta la Parlament menționează campaniile de presă menite să discrediteze sau să creeze presiuni asupra instituțiilor, printre vulnerabilitățile țării. Credeți că asta ar putea afecta libertatea de expresie în România?
M.G.: Depinde ce se întâmplă ca urmare a acestei prevederi. Părerea mea este că presa din România nu diferă de presa din Statele Unite și în multe cazuri este subiectivă. Finanțatorii instituțiilor de presă au propriile interese. Și în Statele Unite este la fel. E suficient să te uiți la posturi precum MSNBC și Fox News și vei vedea același lucru. Copiați destul de bine situația din Statele Unite.
Soluția din punctul meu de vedere este ca media să relateze cazurile de abuz al statului asupra unei instituții de presă sau al unor instituții de presă asupra concurenței. Relatați despre ele! Cred că soluția este să se scrie mai mult despre astfel de situații, să se facă mai multă lumină, instituțiile de media să se critice mai mult una pe cealaltă, pentru că oamenii sunt mult mai inteligenți decât vă imaginați și înțeleg ce se întâmplă. Cu cât relatați mai mult, cu atât deciziile lor vor fi luate mai în cunoștință de cauză.
R.: Când ați venit în România, ați vorbit cu plăcere de rădăcinile românești pe care erați hotărât să le cercetați. V-ați găsit rude?
M.G.: Am găsit rude în Republica Moldova. Am fost la Chișinău de două ori și m-am întâlnit cu membri ai familiei Gitenstein. Este vorba despre o tânără, o verișoară îndepărtată. Încă nu înțeleg exact care este relația de rudenie. Se numește Sonia Gitenstein, are 30 de ani și se ocupă de cimitirul evreiesc de acolo și conduce o organizație care protejează cimitirul acesta. L-am cunoscut și pe tatăl ei, care este de vârsta mea. Se numește Daniel Gitenstein. Numele lor se scrie exact ca al nostru și în mod clar de înrudim, pentru că nu sunt prea mulți Gitenstein în lume. Iar noi provenim din Chișinău. Încercăm să clarificăm lucrurile.
Cât despre rudele mele din Botoșani, familia Bralower… cred că nu mai există urmași. Nu am ajuns încă la Botoșani, dar am un document de 400 de pagini cu genealogia familiei de la un văr îndepărtat al meu din Statele Unite, care arată exact când au plecat și cine era stră- străbunica mea. Am și o fotografie cu stră-străbunica mea, care a locuit din Botoșani și a imigrat în SUA. Străbunicul meu a adus-o la el. Așa că am să mă duc acolo și am să încerc să caut posibile rude. Mă tem că nu voi găsi pe nimeni. Există foarte puțini evrei în acea zonă a României și aș fi surprins să mai descoper rude în viață.
R. : Trecând la un alt subiect, în timpul audierilor dumneavoastră în Senat, anul trecut, ați spus că o prioritate a mandatului dumneavoastră va fi reluarea adopțiilor internaționale.
M.G.:Da
R.:Ce puteți spune acum despre acest subiect?
M.G.: Abordarea mea în legătură cu subiectul adopțiilor este că mi-ar plăcea să fie reluate adopțiile internaționale. Și am făcut eforturi pentru aceasta. Preocuparea mea este legată de copii și vreau să mă asigur că ajung în căminul potrivit. Am identificat 300 de copii care pot fi adoptați. Guvernul român mi-a oferit câteva informații despre situația lor. Cred că doar 40 din acești copii nu au fost adoptați. Încerc să aflu care este starea lor de sănătate, cât de bine sunt tratați.
Apoi, mi-aș dori să văd o schimbare în legislația română privind adopțiile, astfel încât copiii să poată fi adoptați mai ușor și mai repede, indiferent dacă sunt adoptați de români sau de altcineva. Pentru că eu cred că nu este un lucru sănătos faptul că acești copii nu sunt în mijlocul unor familii cât mai repede. Soția mea lucrează ca voluntară aici la un centru dintr-un spital unde stau în primul an din viață. Și atunci trebuie adoptați, cât mai repede cu putință. Deoarece cu cât stau mai mult în instituții cu atât mai mare va fi impactul asupra dezvoltării lor emoționale și intelectuale. Știu că există oameni care doresc să fie schimbată legea așa încât procesul să fie mai rapid iar acesta este un lucru extrem de important. Și știți, cunosc oameni – americani – care locuiesc aici, în România și care încearcă să adopte și au multe probleme.
Acești copii merită o familie exact așa cum am avut noi.
R.: Tot la momentul numirii dumneavoastră ca ambasador în România ați fost criticat de presă – mă refer la Washington Times – pentru activitățile dv de lobby. S-a scris de asemenea că în cariera dumneavoastră ați reprezentat Lockheed Martin, compania care acum a fost selectată să livreze României avioanele F16. Ce le răspundeți celor care spun că ar fi un conflict de interese aici?
M.G.: Regulile privind conflictul de interese sunt foarte dure în Statele Unite. Și sunt și foarte clare. Sunt probabil reguli mult mai dure decât în România. Eu de exemplu nu am voie să reprezint sau să am vreo influență asupra vreunei companii în care am investiții personale. De exemplu, dacă aș avea acțiuni la Lockheed Martin, nu aș putea face niciun fel de muncă în favoarea Lockheed Martin. Nu am acțiuni la Lockheed Martin și sunt absolut sigur că nici nu am avut vreodată.
Dacă aș fi reprezentat Lockheed Martin în ultimii doi ani prin firma mea de avocatură, nu aș fi putut face niciun fel de muncă în favoarea Lockheed Martin până la împlinirea termenului de doi ani.
Eu nu am reprezentat Lockheed Martin în ultimii doi ani. Am reprezentat Lockheed Martin acum zece sau 15 ani, nu mai îmi amintesc, a fost acum mult timp, în anii ’90. Și nu a avut nimic de-a face cu achizițiile.
În al treilea rând, eu nu am nicio influență asupra decizia Guvernului american de a sponsoriza F-16 sau Lockheed Martin pentru programul românesc de avion multirol. Așa că nu am avut nicio influență asupra aceastei decizii.
În schimb, nu am voie să fac anumite lucruri care au legătură cu Brookings Institution. Nu am voie să fac nimic care ar influența Brookings Institution, pentru că am lucrat acolo. Nu am voie să fac nimic care să aibă impact direct asupra firmei mele de avocatură. Adică dacă firma mea de avocatură ar veni aici și ar spune „Am vrea să ne ajuți cu firma aceasta sau aceasta”, eu le-aș spune „Nu vă pot ajuta pe voi sau acea companie”.
Deci există multă lucruri pe care nu am dreptul să le fac, dar Lockheed Martin nu figurează printre ele.
R.: Diplomații români lucrează pentru o vizită a președintelui Traian Băsescu în Statele Unite.
M.G.: Lucrăm la acest aspect.
R.Se va întâmpla anul acesta? Anul viitor?
M.G.: Cine știe?! Adică, președintele Statelor Unite este o persoană cu un program destul de încărcat, așa că… dar lucrăm la asta.
R. Deci lucrați la o întâlnire bilaterală a lor?
M.G.: Asta încercăm să facem.
R.: Anul acesta?
M.G.: Nu știu când se va întâmpla. Eu am încercat… Mi-ar plăcea să se întâmple mâine. Mi-ar plăcea să vină președintele Obama aici chiar mâine. Dar l-am adus pe vicepreședinte aici.
R.: Apropo, l-am putea vedea pe președintele Obama aici, la București?
M.G.: V-am spus că mi-ar plăcea să vină, dar nu se știe. Fiecare țară din lume vrea același lucru, iar el nu este decât o singură persoană.
R.: Spuneți-mi domnule ambasador, cum vi se pare viața în România?
M.G.: Îmi place aici. Este cea mai bună slujbă pe care am avut-o vreodată. Iubesc locul, oamenii, munca mea, echipa cu care lucrez. Singurul lucru care nu este bun este că mă aflu la 8.000 de km de nepoții și de copiii mei.
R.: Nu vă vizitează?
M.G.: Ba da, mă vizitează. Dar aș vrea să-i văd în fiecare săptămână.
R.: Le-a plăcut în România?
M.G.: S-au îndrăgostit de România. Și vor să revină aici. De fapt, fiul meu, soția lui și nepotul meu se vor reîntoarce aici în jurul datei de 6 iulie, cred. Vom petrece cam o săptămână-zece zile aici și apoi vom pleca pentru încă o săptămână în Turcia, la Istanbul. Abia aștept.
R.: Deci vă veți petrece vacanța în Turcia?
M.G.: O parte aici și o parte în Turcia.
R.: Ați recomanda România ca destinație turistică?
M.G: Absolut!
M.G.: În pofida infrastructurii?
M.G.: În pofida infrastructurii! Am avut niște prieteni foarte dragi care au venit aici acum zece zile și i-am încurajat să mergem la Oradea. A fost foarte frumos acolo, în zona montană. Apoi – el este pescar, ca și mine – am mers împreună în Deltă și am stat într-un hotel plutitor. A fost foarte cald, dar ne-am distrat grozav. Am văzut multe păsări, n-am prins prea mult pește. Eu am prins unul singur, dar i-am dat drumul înapoi în apă.
N-am fost în Maramureș, dar vreau să mă duc acolo.
Știți, din păcate, fac multe drumuri dar când ajung undeva sunt foarte multe obligații oficiale de care trebuie să mă achit. Iar eu vreau să mă relaxez. De exemplu îmi place să pictez și aș vrea să pictez. Sper să avem o săptămână doar Libby și cu mine undeva, în Transilvania în august, fără întâlniri oficiale. Doar pentru pictură și plimbări.
R.: Deci pescuiți, pictați… Ce altceva mai faceți?
M.G. Dorm foarte mult în weekend. E un alt hobby al meu.
