– Patronul Clubului Steaua este ctitor al bisericii din Cartierul Obcini, el donând 4.500 de euro pentru cumpărarea tablei de pe biserică
– Un alt invitat special, tot ctitor de biserică, este și edilul Sucevei, Ion Lungu, care pe vremea când era director la AMBRO a donat echivalentul în lei a o mie de euro Bisericii „Sf. Mina”, bani cu care s-a achiziționat un policandru
Oaspeți de „cinci stele”. Gici Becali, patronul clubului Steaua București, este așteptat duminică, 27 august, la Suceava, cu prilejul sfințirii Bisericii „Sf. Mare Mucenic Mina” din cartierul Obcini. Becali se numără printre ctitorii acestei biserici, după ce a donat aproximativ 4.500 de euro pentru achiziționarea tablei cu care s-a acoperit lăcașul de cult. Ceilalți bani necesari pentru acoperirea bisericii cu tablă, până la 10 mii de euro, au fost strânși de la enoriași. Un alt invitat special, tot ctitor de biserică, este și edilul Sucevei, Ion Lungu, care pe vremea când era director la AMBRO a donat echivalentul în lei a o mie de euro Bisericii „Sf. Mina”, bani cu care s-a achiziționat un policandru. Din ce ne-au spus preoții slujitori ai acestui locaș de rugăciune, Cătălin Axinte și Cătălin Mureș, care, de altfel, au copilărit și au locuit în același bloc, piatra de temelie la această biserică a fost așezată în anul 1997. „În anul 1997, la 1 martie, s-a înființat parohia ’Sf. Mare Mucenic Mina’ de lângă orașul Suceava. Aici s-a sfințit locul pentru viitoarea biserică cu hramul ’Sf. Mare Mucenic Mina’. La început am slujit într-o capelă de lemn, prima slujbă fiind în Duminica Floriilor, în 1997. Cu ajutorul enoriașilor care au dragoste deosebită către Sf. Mare Mucenic Mina am reușit, în primăvara anului 1998, la 1 mai, să demarăm construcția bisericii de cărămidă. În anul 1999, de hramul bisericii, pe 11 noiembrie, am avut bucuria să săvârșim prima Sf. Liturghie, la care a fost prezent ÎPS Pimen, în biserica de cărămidă. Am pictat biserica la exterior, iar acum se încheie pictura din interiorul bisericii”, a spus părintele paroh, Cătălin Mureș. Pictura bisericii a fost executată de Ioan Coțofan – tehnica frescă -. Părintele Cătălin Axinte ne-a povestit că în vara anului 2001 au fost aduse și așezate în biserică două fragmente din moaștele Sf. Mina – Alexandria. Din acel moment, biserica din Obcini a fost vizitată de tot mai mulți credincioși care vin să se roage Sfîntului Mina.
– PS Ambrozie, episcop al Giurgiului, prezent la sfințirea de duminică
Slujba de sfințire a Bisericii „Sf. Mina” va fi oficiată de către ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu PS Ambrozie, episcop al Giurgiului. Dimineață va fi slujba de acatist a Sf. Mare Mucenic Mina, apoi sfințirea apei și după aceasta, ÎPS Arhiepiscop Pimen și PS Ambrozie, episcop de Giurgiu, vor sfinți altarul, sfânta masă și pictura bisericii. După aceea va fi Sf. Liturghie și slujba pentru ctitorii bisericii, iar în final toți credincioșii vor putea trece prin sfântul altar și se vor închina, fiind singura dată când pot intra în altar și bărbații și femeile, și vor primi binecuvântarea preotului care va sta în altar.





