Stați liniștiți, că în partea a doua a rubricii îmi duc amenințarea de sâmbătă la îndeplinire, adică ajung și la snooker, respectiv la finala „epică” (așa cum spun inspirații noștri comentatori când lasă dezlegat poetul care zace, se știe, în tot românul) a Master-ului GB, desfășurată alaltăieri. Până atunci, să vedem ce se întâmplă în cea mai mediatizată dintre bătăliile fotbalistice, cea dintre Ronaldo și Messi, aflați acum în luptă pentru felurite variante ale titlului de marcator (cele mai multe goluri pe sezon, sau pentru echipa proprie, sau în Champions’ League – în total sau într-un sezon -, câte „duble” și câte hat trick-uri are fiecare etc.). În ultima etapă, în care Real și Barca au jucat în zile diferite, ceea ce se întâmplă rar, primul intrat în dispută a fost CR7, care a reușit, desigur, o nouă „triplă”, fiind unicul marcator pe Bernabeu. N-am apucat bine să savurez reușita, inclusiv plonjonul de mare rafinament de la primul gol, când orice arbitru ar fi dat nu penalty, ci cartonaș galben simulatorului, că după nici 24 de ore Piticu’ a dat-o și el tot de trei ori în ațe, încât te întrebi dacă echipele astea, amândouă, ar exista fără ei. Indiferent cu care din ele ții, duelul acesta de la distanță este poate cel mai frumos lucru din sportul mondial la această dată.
Dincolo, la snooker, am trăit să văd și o finală Ronnie – Judd, după ce ambii mei favoriți mă demolaseră psihic în semifinalele de sâmbătă. Ei bine, duminică totul mergea, la prânz, în sensul corect: 3-1, apoi 5-3 pentru Ronnie. Sesiunea de seară avea să continue firesc: 8-4, apoi chiar 9-4, cu lovituri geniale și ratări neverosimile la ambii. Jucându-se 10 din 19, Ronnie mai avea nevoie de un singur frame. Go, Ronnie!, se striga în sală și la mine-n casă. Numai că Judd n-auzea, cred. Așa că s-a făcut 9 la 5, la 6, 7, 8, ba chiar 9-9. Joc decisiv, la miez de noapte. A câștigat Ronnie, care la urmă a zis că deși a mai câștigat acest turneu și cu 22 de ani în urmă (primul din carieră!) și de alte patru ori, nu crede că mai rezistă la asemenea finale. Și cred că nici eu!