Fotbal județean

Gică Popescu și Octavian Goga vor fi observatori la alegerile de la AJF Suceava

Prezența lui Gică Popescu la alegerile AJF Suceava a fost confirmată
Prezența lui Gică Popescu la alegerile AJF Suceava a fost confirmată

Reprezentanții celor 52 de cluburi afiliate vor alege duminică structura de conducere a Asociației Județene de Fotbal Suceava pentru următorii patru ani. Suspansul se păstrează doar în ceea ce privește lupta pentru cele două posturi de vicepreședinți, în condițiile în care Ciprian Anton nu mai are nici o emoție în contextul cursei pentru șefia AJF după forfaitul declarat de actualul președinte, Aurel Daicu.
La corectitudinea alegerilor care se vor desfășura duminică, cu începere de la ora 10.00, la Restaurantul Brădet, vor veghea două nume grele ale fotbalului românesc. Unul este fostul mare internațional Gică Popescu, care este principalul favorit să-l înlocuiască pe Mircea Sandu în fruntea fotbalului românesc, la scrutinul din 5 martie. Cel de-al doilea invitat special la alegerile organizate de AJF Suceava este Octavian Goga, vicepreședinte al Federației Române de Fotbal și totodată președinte peste toate Asociațiile Județene de Fotbal din țara noastră.
„Mă bucură faptul că Gică Popescu și Octavian Goga au acceptat invitația mea de a participa la alegerile de la Suceava. Prezența acestor personalități ne obligă să organizăm manifestarea în mod profesionist și transparent, în așa încât totul să iasă la superlativ, fără evenimente nedorite”, a precizat Ciprian Anton.

Gică Popescu
Gică Popescu
Prezența lui Gică Popescu la alegerile AJF Suceava a fost confirmată
Prezența lui Gică Popescu la alegerile AJF Suceava a fost confirmată

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Bază sportivă modernă, cu nocturnă și tribună cu 500 de locuri, inaugurată la Suceava, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu

Inaugurarea bazei sportive de tip 1 la Suceava, în prezența delegației Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu
Inaugurarea bazei sportive de tip 1 la Suceava, în prezența delegației Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu

PSD Suceava a depus listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților și este decis să câștige alegerile parlamentare în județ