Cel mai mare umorist român, de la Păstorel, încoace, ieșeanul George Petrone, născut la Pașcani, în 14 aprilie 1936, și-a adunat cele mai frumoase opere într-o „colecție de proză scurtă umoristică, poezie satirică și catrene epigramatice” (doar lordul epigramei românești putea da dovadă de o astfel de modestie), avertizându-ne, în pagina de gardă a colecției de proze umoristice, cu un aforism al lui I. Zangeill, cum că umorul este „surâsul din privirea înțelepciunii”.
Și celelalte două capitole (eu le-aș spune, în cazul lui Petrone, dimensiuni) ale cărții beneficiază de câte un crez artistic, satira fiind „gen de oglindă în care privitorii descoperă, în general, chipul oricui, în afară de al lor” (Jonathan Swift), iar epigrama – „telegrama concisă – șireata! – / și-nțepătoare ca săgeata” (Vasile Bogrea, marele lingvist, istoric, poet și epigramist bucovinean, ctitor, alături de Sextil Pușcariu, al Universității din Cluj, și mentor, alături de bucovineanul Vasile Gherasim, al lui Lucian Blaga).
Ca și Păstorel, ca și Bogrea, George Petrone este, înainte de toate, scriitor, prozator și poet înnăscut, iar harul scriitoricesc este cel care îl individualizează, înnobilându-l, printre umoriștii ultimelor generații, care sunt, în marea lor majoritate, doar umoriști, adică oameni cu haz, dar care doar s-au pus la punct cu prozodia, fără a avea în sânge clocotul nestăvilit al cuvintelor.
„Așa cum este scris la Sfânta Carte”
Cartea cu pricina, „Recviem pentru capra vecinului” (Editura Alfa, Iași, 2010), a treia, dacă nu mă înșel (au mai fost „M’en fiche, duo caniche”, în coautorat cu Aurel Brumă – Editura Thalia, Vaslui, 2002, și „Potcoave de cai verzi” – Editura Timpul, Iași, 2006, dar parcă-mi amintesc și de alte cărți, în format „de buzunar”), probează, în tratarea satirică a temei, harul poetic înnăscut („În viață, ce-am făcut mi-a mers pe dos… / Sortit să trag din greu și să transpir, / Nu m-am ales cu nici un chilipir, / De parcă l-am ucis eu pe Christos. // Falit, fără-o lețcaie la chimir, / Din ce-am durat n-am tras nici un folos, / Am fost cotat molâu și janchinos / Și m-au luat destui la „hai sictir”. // De-aceea, Doamne, zic: de mi-ai sortit / O altă viață dincolo de moarte, / Așa cum este scris la Sfânta Carte, // Ori ai ceva mai fain de-oferit, / Ori, de-i la fel cu viața actuală, / Zău că-i păcat de-atâta osteneală!”), dar și un umor sănătos, deși rasat, cult în deplinul înțeles al cuvântului (Doctrinarilor ideologiei comuniste: „Diriguind societatea / Cu Marx și Lenin în desagă, / Mereu ați împărțit dreptatea, / În loc s-o fi lăsat întreagă!”; Mintea românului de pe urmă: „Doamne, m-aș fi rupt de turmă / Și altfel aș fi votat / Dacă mintea de pe urmă / Mi-o dădeai anticipat”; Politicienii și mirajul puterii: „Cu preșul, cum ades ne-au dus, / E musai să gândim oleacă / Și la ce fac s-ajungă sus / Și ce ajung apoi să facă”; Din iad: „Aud că-n iad osânda s-a asprit: / Pe cei sortiți la caznele dantești / Nu-i mai aruncă în catran topit, / Ci-i plimbă iarna-n trenuri românești” sau Plata muncii la români: „Deși sub umerii semeți / Românul are șapte vieți, / Simbria care o ridică / Și pentru una-i mult prea mică”).
La fel de uriaș, în superba-i modestie
Are George Petrone atâta eleganță în frazarea umoristică și atâta nobilă demnitate în atitudini, încât, dacă te apuci să-i citezi o epigramă (prozele și satirele sunt mai lungi), te ia valul și nu te mai oprești din citat, de parcă te-ar învălui vocea lui blândă și mângâietoare, așa cum s-a întâmplat, de multe, multe ori, la Gura Humorului, de unde, ca și Radu Bercea și Mihai Pânzaru-PIM, a fost îmbrâncit de culturnici („Atâtor nechemați – de câți am parte – / Le-nchin, oftând, panseul următor: / E scriitor acel ce-a scris o carte, / Dar carte n-are orice scriitor!” sau „Odată „opera”-ți citită, / Mă roade-un dubiu sub căciulă / Că Muza nu ți-i adormită, / Ci, mai degrabă, somnambulă!”).
Recent, l-am reîntâlnit la Vama, la fel de uriaș, în superba-i modestie, ca întotdeauna, și mi-a înmânat, „cu sfială și emoție această modestă culegere de scrieri care se vor înveselitoare”, care este una dintre cărțile mari ale literaturii române contemporane, umoriștii fiind, în fond, scriitori autentici, dar care au, pe lângă umor, și o minte dinamică și fecundă („S-au strâns aici, precum vedeți, / Într-un conclav de anvergură, / Mulți critici, prozatori, poeți, / Și chiar și oameni de cultură”).
În curând, George Petrone își va sărbători un freamăt din tinerețea lui fără de bătrânețe (cea a spiritului), așa că profit de ocazie pentru a-i ura multă, multă fericire (fericirea le cuprinde pe toate: și sănătate, și bunăstare, și armonie în familie).
