Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că a votat cu încrederea faptului că, începând de luni, românii vor pune punct unui “experiment nefericit” care se numește coabitarea politică, dar și unui regim politic care a fost printre cele mai “agresive și nocive” pe care le-a avut România, informează Mediafax.“Am venit cu bucurie la vot, din trei motive. În primul rând pentru că punem punct unui regim politic care a fost printre cele mai agresive și nocive pe care le-a avut această țară și într-un fel, ceea ce am fost împiedicați să facem prin vot în 2009 și 2012, se întâmplă în sfârșit acum”, a spus Geoană.El a arătat că o a doua mare bucurie a sa este legată de ceea ce pare să fie o participare masivă la vot și a arătat că acesta este un lucru bun, întrucât românii par să redescopere avantajele și obligațiile democrației.“Sper ca și în țară și în străinătate această participare să fie considerabilă pentru a putea să redăm alegerilor și sistemului de vot din România întreaga legitimitate și forță pe care o democrație trebuie să o demonstreze”, a spus Geoană.

