Geoană spune că subiectul eventualei moțiuni de cenzură a PDL este important, dar neesențial



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marți, după ședința extraordinară a BPN, că subiectul pe care PDL vrea să inițieze o moțiune de cenzură, respectiv taxa auto, este unul „important, dar neesențial” față de blocajul politic traversat de România.
Geoană a arătat că, începând de luni, există un blocaj al Executivului, el apreciind că este dreptul UDMR să voteze în Parlament așa cum dorește, dar că este anormal ca UDMR să fie și membru al Guvernului și să se poziționeze contrar unei decizii luate de Guvern și Parlament (în cazul Kosovo, n.r.).
El a arătat că o decizie privind depunerea unei moțiuni de cenzură va fi luată la Consiliul Național al PSD de vineri.
Liderul social-democrat a arătat că, dacă se va lua în Consiliul Național o decizie cu privire la inițierea unei moțiuni de cenzură pentru provocarea de alegeri anticipate, această moțiune va fi făcută de către PSD, urmând a se vedea atunci dacă și alte partide se vor alătura acestui demers.
„Din punctul nostru de vedere, presiunea din partea organizațiilor județene și a membrilor de partid este uriașă. Oamenii ne cer să solicităm Guvernului să decidă dacă mai poate funcționa într-un astfel de mod și, dacă acest lucru nu este clarificat de către Guvern, să mergem la o moțiune de cenzură cu scopul de a provoca anticipate”, a spus Geoană.
PDL va iniția o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului, dacă Executivul nu va anula taxa de primă înmatriculare, a anunțat, marți, la Cluj-Napoca, liderul formațiunii, Emil Boc. „Dacă Guvernul nu va ține cont de poziția Camerei Deputaților, sancțiunea politică aferentă poate fi numai moțiunea de cenzură. Ori pleacă Tăriceanu, ori pleacă taxa”, a spus Boc.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, moțiunea simplă „Anulați taxa de primă înmatriculare”, cu 158 de voturi „pentru”, 89 de voturi „împotrivă” și 7 abțineri.