Geoană și Mihăilescu, obligați de Guvern să părăsească imobilele în care sunt chiriași



Guvernul a adoptat, ieri, o hotărâre conform căreia o serie de imobile ale RA-APPS, între care cele locuite de Mircea Geoană și Șerban Mihăilescu, sunt trecute în categoria celor de protocol, astfel că actualii chiriași trebuie să le evacueze.
Pe lista locuințelor incluse în categoria celor de protocol figurează imobilul aflat pe strada Crângului nr. 11A, ocupat cu chirie de fostul ministru și actual senator PSD Șerban Mihăilescu, vila de pe strada Cucu Starostescu nr.3, închiriată de liderul PSD Mircea Geoană, imobilul de pe strada Constantin Prezan 4, unde au locuit Adrian Năstase și Traian Băsescu și unde locuiește încă Nicolae Văcărou, casa de pe strada Gogol 2, unde a locuit cu chirie Petre Roman.
Pe lista locuințelor considerate de protocol au mai fost incluse imobilele aflate pe străzile Alecu Russo 13-19, ocupată de ministrul Cristian David, Herăstrău 37, unde a locuit familia lui Dan Iosif, Herăstrău 40, Teodor Iliescu 44, C. Prezan 2A, Ionescu Gion 13, Dumitru Orbescu 7, Eugen Lovinescu 2A, Alex Puskin 5, Lev Tolstoi 27.
Contactat de MEDIAFAX, fostul ministru PSD Șerban Mihăilescu, în subordinea căruia a funcționat Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), a precizat că includerea unui imobil în categoria „de protocol” presupune evacuarea imediată a chiriașului care nu mai ocupă o funcție de demnitate publică.
Tot în ședința de ieri, Guvernul a aprobat o listă de 11 imobile, cuprinzând 214 apartamente, de pe străzile Mihai Eminescu, printre care și cel în care funcționează fundația soției lui Mircea Geoană, străzile Drobeta, Polonă, Unirii (printre care și cele ocupate de fostul ministru Georgiu Gingăraș și fostul procuror general Joița Tănase), strada Mircea Vodă.