Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Dăbuleni, județul Dolj, că obiectivul „minimal” al partidelor parlamentare de opoziție trebuie să rămână „dărâmarea” Guvernului Boc, pentru că românii își doresc în proporție de 80 la sută ca actualii guvernanți „să plece acasă”.
Întrebat care sunt, după părerea sa, șansele ca președintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcție, Mircea Geoană a spus: „E evident un demers care reflectă starea de spirit a populației și este foarte important ca la nivelul Parlamentului să putem să găsim sprijinul necesar pentru a putea ca ceea ce am definit ca obiectivul nostru maximal pentru această toamnă și iarnă – eliminarea completă a regimului Băsescu –-Boc. Obiectivul minimal al acestei toamne, parlamentare, politice și sociale este dărâmarea Guvernului Boc”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Senatului apreciază că în urma unui „dialog serios” cu parlamentarii din arcul guvernamental „obiectivul maximal” ar putea fi atins.
„Dacă am întreba pe stradă ceea ce cred românii astăzi despre conducătorii actuali cred că răspunsul este în proporție de peste 80 la sută că aceștia trebuie să plece acasă. Între voință și realizarea acestui obiectiv sunt câțiva pași obligatorii de îndeplinit și sunt convins că printr-un dialog serios cu ceilalți din opoziție și cu alții care sunt încă în banca puterii, în câteva luni de zile, maximala ar putea să fie atinsă. Cred că ar fi în interesul național al românilor”, a mai spus Mircea Geoană.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a fost prezent, ieri, la Dăbuleni, pentru a participa la inaugurarea noului sediu al Primăriei, eveniment la care au mai fost prezenți oficiali ai administrației județene.