Geoană estimează că PSD va obține 30 la sută la alegerile locale



Președintele PSD, Mircea Geoană, estimează că PSD va obține la viitoarele alegeri locale un scor electoral apropiat de palierul de 30 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„La locale, în sondaje, suntem astăzi în jur de 28 %, ceea ce înseamnă că în condiții de mobilizare și în condiții normale vom fi în palierul de 30 % și mai mult, care este palierul natural al PSD-ului”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Alba Iulia, Mircea Geoană
Potrivit sursei citate, Biroul Permanent al PSD a decis ca alegerile să fie pregătite pentru sistemul de vot uninominal, ținându-se cont că acest sistem ar putea fi introdus și pentru alegerea președinților de consilii județene. Geoană a spus că această măsură ar fi o noutate care va schimba dinamica electorală.
„Trebuie să fim pregătiți și să procedăm neîntârziat la pregătirea alegerilor locale și parlamentare pe un sistem electoral uninominal de sus până jos (…). Este foarte posibil și foarte probabil ca și președinții de consilii județene să fie aleși prin vot direct. Este o noutate, un pas înainte din punct de vedere al responsabilizării decidenților politici față de electorat la nivel de Parlament și de consiliu județean . Evident, acest lucru va schimba dinamica electorală și acest lucru va trebui va trebui luat în seamă la alegerea celor mai buni candidați pentru consiliile județene”, a spus Mircea Geoană.