Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, că președintele Traian Băsescu are obligația constituțională să se pronunțe în legătură cu eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate.
Geoană a spus că PSD nu a luat încă o decizie cu privire la declanșarea alegerilor anticipate și eventuala depunere a unei moțiuni de cenzură, el argumentând că social-democrații așteaptă mai întâi votul de marți, din Camera Deputaților, asupra proiectului de lege privind introducerea votului uninominal.
Liderul PSD a motivat că votul de marți asupra legii uninominalului va fi decisiv pentru clarificarea situației politice.
Geoană a precizat că reprezentanții PSD vor propune, în plenul Camerei, un amendament prin care și președinții de consilii județene să fie aleși prin vot uninominal.
Președintele PSD a apreciat că, după votul de marți asupra legii uninominalului, devine „obligatorie” adoptarea de către partide a unei decizii cu privire la eventualitatea declanșării alegerilor anticipate.
Geoană a mai spus că președintele Traian Băsescu are o obligație constituțională să se pronunțe, în fața Parlamentului, pe tema anticipatelor.
Liderul social-democrat a invocat articolul 88 din Constituție, care spune că șeful statului se adresează Parlamentului cu mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii și a apreciat că, la ora actuală, „principala problemă a națiunii este răspunsul clasei politice la blocajul instituțional care amenință țara noastră”.
Sper că (Traian Băsescu – n.r.) rămâne un partizan și apărător fervent al acestui mecanism instituțional democratic”, a adăugat Geoană.
El a spus că, în funcție de răspunsul lui Băsescu la problema anticipatelor, celelalte partide se vor poziționa și ele.
Geoană a mai spus că, în funcție de votul de marți, din Camera Deputaților, asupra legii uninominalului, și a atitudinii șefului statului privind anticipatele, PSD va convoca un Comitet Executiv, în următoarele zile, în care să adopte o decizie cu privire la anticipate și, eventual, la moțiunea de cenzură.