Administrație

Gavril Mîrza pregătește bilanțul CJ Suceava pentru perioada 2000-2008

Gavril Mîrza: „Vom prezenta atât sprijinul pe care l-am primit dar și piedicile”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a anunțat că în perioada imediat următoare va prezenta un bilanț al activității instituției pe care o conduce, pentru perioada 2000-2008. Potrivit spuselor lui Mîrza, acest bilanț va conține atât realizările, cât și nerealizările de la nivelul întregului județ.
„Vom prezenta și sprijinul pe care l-am primit de la cei care puteau să-l dea, dar și piedicile primite de la cei care puteau să nu le pună în realizarea și rezolvarea unor proiecte”, a subliniat președintele CJ Suceava.
Mîrza a precizat că bilanțul va conține toate proiectele de dezvoltare a județului, precum și investițiile realizate la nivelul fiecărei localități sucevene.
Pe de altă parte, el a adăugat că CJ Suceava a publicat, pe site-ul acestei instituții, www.cjsuceava.ro, „Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava 2008-2013”.
Șeful administrației județene a spus că această strategie poate fi consultată și dezbătută de suceveni pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca forma finală a acesteia să fie definitivată, în funcție de opiniile locuitorilor județului.
Gavril Mîrza a explicat că obiectivul principal al acestei strategii este valorificarea tuturor resurselor materiale și umane în vedere dezvoltării județului Suceava, în vederea creșterii nivelului de trai al populației.

Recomandări

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”