Tragic

Găsit mort la o lună de la dispariție



Tragic: Găsit mort la o lună de la dispariție
Tragic: Găsit mort la o lună de la dispariție

Bărbatul de 89 de ani din satul Plopeni, dispărut acum aproape o lună de zile, a fost găsit duminică într-o râpă adâncă de 20 de metri. Din păcate, Constantin Clim nu se mai afla în viață, iar polițiștii, procurorii și medicii legiști vor încerca să afle acum dacă bătrânul a murit din cauze naturale sau dacă a fost vorba de vreo agresiune. Totuși, primele indicii arată că nu ar fi vorba de acte de violență, pe de o parte pentru că nu se observau urme vizibile de agresiune, iar pe de altă parte Constantin Clim avea o vârstă înaintată și probleme de sănătate.
Bărbatul, care se deplasa cu greutate și avea pierderi de memorie, a dispărut de acasă pe 26 august, iar la scurt timp oamenii legii au început să-l caute. Echipe mixte, formate din polițiști și jandarmi, dar și cu ajutorul sătenilor, au încercat să dea de urma lui Constantin Clim pe parcursul mai multor zile. Deși cu ocazia căutărilor s-a folosit și un câine specializat și s-au periat mai multe zone, rezultatele nu au fost cele scontate. Corpul aflat în putrefacție a fost descoperit întâmplător abia duminică, de un consătean care venise în zona Căprărie.