Ca în fiecare din ultimii mulți ani, festivitatea închiderii anului școlar și de acordare a tradiționalelor premii la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava este dublată de acordarea unor premii deosebite acelora dintre elevii colegiului care la rândul lor au demonstrat că sunt deosebiți, în sensul că obțin performanțe școlare remarcabile, unele chiar greu de imaginat, așa cum este calificarea în șase finale naționale ale Olimpiadelor (Astronomie/Astrofizică, Fizică, Științe, Lingvistică, Informatică și Chimie) reușită de Corneliu David Turturean, care a mai obținut și medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie. Am uitat ceva? Da: fenomenul în discuție este elev în … clasa a 8-a! Și încă ceva: s-a calificat în lotul de seniori al României pentru Astronomie și astrofizică, deși vârsta zice că mai are mult până la seniorat. Se cuvine spus că întregul eveniment se intitulează Gala Olimpicilor Ștefaniști. De ce o gală a olimpicilor? Răspunde directorul colegiului, profesorul de matematică Dan Popescu: „Pentru că, printre altele, olimpismul luptă cu spiritul limitativ al legilor! Una din aceste legi este a lui Murphy: Un expert este o persoană care știe din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puțin, până când știe totul despre nimic!”. În mod logic, Corneliu David Turturean a primit cea mai prețioasă distincție a colegiului, Diploma de Onoare, fiind desemnat elevul anului la gimnaziu. Aceleași distincții și onoruri, dar la nivelul liceului, a primit și Paul Florin Rebenciuc, elev în clasa a 9-a și finalist în 3 Olimpiade, la rându-i calificat și la Olimpiada Internațională de Astronomie. Bonus: întrucât în cadrul Galei s-a acordat și tradiționala Bursa Profesor Gheorghe Marchitan, Paul Florin Rebenciuc s-a numărat și printre cei patru cărora le-a fost acordată, ceilalți trei fiind Bogdan Rusu, Eduard Valentin Dumitrescu și Ștefan Ciprian Cojocariu (acesta din urmă obținând bursa cea mai consistentă, toate fiind atribuite de un comitet alcătuit din șase străluciți absolvenți ai colegiului, „veritabile repere identitare ale instituției noastre”, după cum a declarat directorul Dan Popescu). Și dacă tot am ajuns aici, atunci să menționăm și că printre premianții de ieri s-a numărat și un alt Marchitan: Teodor, absolvent în acest an, devenit campion național la înot seniori anul acesta și cooptat în lotul Stelei, dar și în lotul național, la fel ca Daria Antonia Nitu, din clasa a 9-a. De altfel, cei doi campioni de înot au fost ultimii premiați în cadrul Galei, ca o dovadă vie că la CN „Ștefan cel Mare” cartea și sportul sunt înfrățite.
În finalul evenimentului, directorul Dan Popescu ne-a mai declarat: „Cu sprijinul sponsorului tradițional și generos TEHNO WORLD FĂLTICENI, Asociația Profesioniștilor C.N. Ștefan cel mare a acordat tuturor celor 42 de olimpici naționali ștefaniști premii stimulative în bani și cărți”. Ar mai fi de adăugat doar că acest număr, 42, reprezintă un record chiar și pentru „Ștefan”, colegiul unde olimpicii sunt la ei acasă, și totodată dovada vie că până și în România mai sunt locuri unde chiar se învață, culmea!, chiar cu plăcere. Și, implicit, cu eficiență.
Gala Olimpicilor la CN „Ștefan cel Mare” Suceava
