Oficialii grupării Rapid Suceava s-au înțeles ieri în privința detaliilor contractuale cu atacantul Cristinel Gafița. Fostul fotbalist al Ceahlăului Piatra Neamț a semnat un contract pe o perioadă de un an cu formația suceveană și va face parte din lotul Rapidului pentru prima partidă oficială a sezonului de primăvară, care va avea loc sâmbătă, în deplasare, cu ACS Berceni. Acum, principala grijă a antrenorilor este să-l aducă cât mai repede pe jucătorul în vârstă de 26 de ani la forma sportivă optimă, acesta având în acest moment și câteva kilograme în plus.
„Gafița vine după o perioadă destul de lungă de inactivitate și este foarte motivat să revină cât mai repede la nivelul de altădată. Cred că în maxim două săptămâni vom reuși să-l punem pe picioare din punct de vedere fizic, astfel încât să poată rezista pe teren 90 de minute”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.