Funeriu: Prezența la grevă a profesorilor a fost de 35%, respectiv 83.158 de angajați



Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a anunțat, ieri, că prezența la grevă a fost de 35%, respectiv 83.158 de cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic, din totalul de 242.837 la nivel național.
De asemenea, ministrul Educației a anunțat, în urma videoconferinței cu inspectorii generali școlari, că au existat trei licee în Bacău, în total 602 elevi, care nu au participat la Proba C, întrucât din declarația unui părinte copiii ar fi fost informați de profesori că nota la Proba C nu va fi recunoscută, întrucât nu au fost evaluați de către profesorii de la clasă.
„Am cerut o anchetă administrativă la Bacău, pentru a vedea care au fost motivele pentru care elevii nu au participat la Proba C. În funcție de rezultatele anchetei vor fi aplicate sancțiunile legale. În cazul elevilor, aceștia vor putea susține proba într-o altă zi, probabil până în 4 iunie”, a mai spus ministrul Educației.
Alte cazuri speciale au fost înregistrate în județul Constanța, unde un elev este plecat la NASA să-și ridice premiul, doi sunt rugbiști și vor da examen într-o sesiune specială, iar o elevă a născut un băiețel, căruia i-a pus numele Petru Daniel, a anunțat inspectorul general școlar din Constanța.
Participarea la grevă a fost cea mai ridicată în județul Harghita – 70%, urmată de Vaslui – 62%, Covasna – 59.9%, Dolj – 56,72%, Bistrița-Năsăud și Hunedoara, câte 56%. În București, prezența la grevă a fost de 38,91%.
Cea mai scăzută participare la grevă a fost în județul Buzău, unde nu a existat nici un profesor care să meargă la grevă, Vracea 3%, Constanța 9% și Timiș 13%.
În privința continuării grevei în zilele următoare, cei mai mulți inspectori generali școlari au anunțat că aceasta înregistrează un trend descendent.
„Foarte multe județe au primit notificări din partea organizațiilor sindicale că greva nu va continua în zilele următoare. Sunt totuși județe în care această acțiune va continua. Remarc solidaritate între profesori, elevi și inspectori și le mulțumesc tuturor pentru acest lucru”, a mai spus Funeriu.
Ministrul recomandă elevilor să meargă de marți la școală, în afara cazurilor în care au fost informați deja că nu se țin cursuri.
„Recomandarea mea este ca elevii să meargă la școală, în afara cazurilor în care au fost anunțați că nu se țin cursuri. Bacalaureatul s-a desfășurat în condiții normale, și pentru asta mulțumim tuturor profesorilor”, a conchis Funeriu.
Federațiile sindicale din învățământ susțin că peste 60 la sută dintre membrii lor au fost, ieri, în grevă la nivel național, în condițiile în care spun că ministrul Educației, Daniel Funeriu, a făcut presiuni pentru a împiedica participarea la acțiunea de protest.
„În urma centralizării datelor primite din teritoriu, a rezultat că peste 60 la sută din membrii de sindicat au fost în grevă, chiar în condițiile în care ministrul Daniel Funeriu, împreună cu inspectorii școlari și o parte dintre directori au făcut presiuni mari pentru a împiedica participarea la acțiunea de protest și la boicotarea probei de Bacalaureat”, se arată într-un comunicat comun de ieri al celor patru federații din educație.
Conform opțiunii manifestate prin referendum, greva va continua până în momentul în care membrii de sindicat vor decide încetarea ei, precizează liderii celor patru federații sindicale.
Proba la limbă străină de la bacalaureat, care a început ieri, poate fi susținută până în 25 iunie, elevii claselor a XII-a având astfel la dispoziție trei săptămâni în plus pentru a fi examinați la această disciplină, potrivit modificărilor făcute de MECTS privind aprobarea calendarului examenului de bacalaureat 2010.
Inițial, această probă putea fi susținută între 31 mai și 4 iunie.