Licitația pentru ocuparea locurilor în taberele studențești a fost contestată, iar în cazul în care rezultatul va fi negativ Ministerul Educației va organiza vacanța de vară în propriile spații, la Eforie, 2 Mai și în stațiunile montane, a anunțat, joi, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a avut repartizat, la 19 mai, un buget pentru taberele studențești de 5,5 milioane de lei.
„În 1 iunie a fost organizată licitație pentru ocuparea locurilor în tabere. La licitație s-au înscris 33 de firme, din care 15 au fost descalificate, iar 14 au câștigat licitația la mare și patru la munte”, a spus ministrul Educației, Daniel Funeriu.
El a precizat că rezultatul licitației a fost contestat și acum se așteaptă răspunsul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
„Dacă rezultatul CNSC va întârzia, atunci MECTS va organiza taberele de vară pentru studenți în propriile spații, de la Eforie, 2 Mai și cele de la munte”, a mai spus Funeriu.
Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) i-a cerut, marți, ministrului Educației să lămurească problema biletelor de tabără pentru studenți în sezonul estival 2010.
Reprezentanții UNSR susțineau că, potrivit metodologiei privind repartizarea locurilor în tabere studențești, procesul de achiziție publică a serviciilor privind taberele, precum și transmiterea locurilor disponibile către universități trebuiau să fie finalizate în perioada 22-30 iunie.
UNSR mai solicita ca aceste bilete de tabără să ajungă în mâna studenților, și nu a funcționarilor din minister sau Agenția Naționale pentru Sport și Tineret.
„Dacă Ministerul Educației va amâna în continuare data la care aceste locuri vor fi distribuite către universități, există toate șansele ca taberele să fie o modalitate de motivare a funcționarilor publici, și nu de răsplată a eforturilor intelectuale ale studenților”, declara președintele UNSR, Ion Poenaru.