Funeralii impozante și totodată controversate pentru baroana Margaret Thatcher, o personalitate marcantă a secolului al XX-lea, s-au desfășurat miercuri la Catedrala St. Paul, la Londra, relatează AFP.
Regina Elizabeth a II-a a luat loc în primul rând, între cei 2.300 de invitați, în impozantul edificiu religios, pe jumătate în stil clasic, pe jumătate în stil baroc.
„Funeraliile ceremoniale”, cu onoruri militare, relevă importanța politică a fostului premier britanic, în perioada 1979-1990, deși acestea se află cu o treaptă mai jos decât funeraliile naționale organizate pentru ducele de Wellington, amiralul Nelson sau Churchill, cel care a contribuit la înfrângerea nazismului, plâns de întreaga națiune în 1965.
Înhumarea lui Churchill este ultima la care a asistat regina, cu titlu excepțional.
Întregul Guvern și premierul David Cameron, toți foștii premieri britanici, inclusiv laburistul Tony Blair, care revendică în parte moștenirea baroanei, au luat loc în naos.
Downing Street a anunțat prezența a doi șefi de stat, a 11 premieri și a 17 miniștri de Externe în funcție.
În total, aproape 170 de țări au trimis reprezentanți de diverse ranguri, reflectând atât uzanțele protocolare, dar și aprecieri diferite asupra moștenirii thatcheriste. Astfel, Argentina și Rusia au boicotat ceremonia.
Mai surprinzător, în opinia unor comentatori britanici, este faptul că niciunul dintre locatarii Casei Albe nu a dat curs invitației de a marca „relația privilegiată” anglo-americană, apreciată de către „Mrs T”. Doi actori ai finalului Războiului Rece, ultimul președinte URSS Mihail Gorbaciov și reunificatorul Germaniei Helmut Kohl, au prezentat scuze pentru o absență din motive de sănătate.
În schimb, celebrități din anii ’80 s-au aflat în rândul asistenței, inclusiv Anya Hindmarch, creatoarea impresionantelor genți purtate de Dopamna de Fier.
Lady Thatcher a prevăzut totul, inclusiv imnuri metodiste din copilăria sa și fragmente din opere ale unor compozitori englezi, care îi atestă patriotismul inclusiv în privința gustului muzical.
Ea vrea o ceremonie apolitică, însă episcopul Londrei Richard Chartres a evocat „uraganul de opțiuni conflictuale din jurul doamnei Thatcher”. Slujba religioasă nu este concepută pentru „a prezenta judecăți, ceea ce îi caracterizează pe politicieni”, ci pentru a favoriza „compasiunea și reconcilierea”, a adăugat el.
„Este un omagiu potrivit unui mare premier, respectat în lume”, declara mircuri dimineața șeful Guvernului conservator, David Cameron, defensiv.
„Trăim cu toții în umbra lui Margaret Thatcher”, a adăugat el, într-un interviu pentru BBC, ai cărui prezentatori erau îmbrăcați sobru.
Numeroși opzanți și-au exprimat miercuri furia față de costul social al revoluției liberale thatcheriste sau opoziția față de modelul ei social, inclusiv numeroși tineri, pe rețele de socializare,.
Scotland Yard, care a mobilizat aproximativ 4.000 de polițiști, pentru orice eventualitate, a anunțat că mișcarea de contestare va fi tolerată „dacă are loc în mod demn”.
În afara unor strigăte ale unor oponenți din mulțimea de zeci de mii de simpatizanți și de gură-cască masată în spatele gardurilor de protecție, procesiunea s-a desfășurat fără incidente.
Peste 700 de militari au fost mobilizați pe ruta de 1,9 kilometri a cortegiului funerar, între Palatul Westminster – unde Thatcher a dominat dezbaterile cu vocea sa puternică – și Catedrala Saint Paul.
Sicriul baroanei Kesteven, născută Margaret Hilda Roberts, fiica unui băcan, înfășurat într-un Union Jack, a început procesiunea la ora 9.00 GMT (12.00, ora României). Pe sicriu a fost depus un buchet de trandafiri albi și un bilet scris de mână, pe care putea citi mesajul „mamei noastre, întotdeauna în inimile noastre”, semnat Mark și Carol, fiul și fiica sa, gemeni.
Sicriul a parcurs străzile capitalei pe afetul unui tun din Primul Război Mondial, pe marșuri funebre compuse de către Chopin, Beethoven și Mendelssohn.
Militari în ținută de gală din secolul al XIX-lea au înaintat în pași de marș, cu o cadență de 70 de pași pe minut.
Clopotul Big Ben a fost oprit, în semn de respect. Dar 19 salve de tun și un singur clopot, cel de la Saint Paul, au anunțat apropierea.
Sporadic au fost proferate insulte. „Să arzi în iad”, a strigat o femeie, Un bărbat agita o pancartă pe care se putea citi mesajul „peste zece milioane de lire sterline pentru funeraliile unei conservatoare”. Câțiva oponenți au întors în mod ostentativ spatele, respectând un consemn lansat pe Facebook. Însă majoritatea a aplaudat.
Odată cu apropierea funeraliilor, apeluri la proteste s-au multiplicat pe rețele de socializare, cu lozinci ca „vrăjitoarea a murit” sau „călătorie sprâncenată”
Critici ai fostului premier britanic au denunțat amploarea și politizarea funeraliilor, dar și costul prea mare suportat de contribuabili într-o perioadă de austeritate. Soția președintelui Camerei Comunelor, Sally Bercow, a reproșat o „tentativă de canonizare”.
Corpul fostului premier Margaret Thatcher urmează să fie incinerat în cadrul unei ceremonii private.
Politologul Tony Travers apreciază că moștenirea politică a lui Thatcher îi va supraviețui mult timp. „Ea este pur și simplu prea puternică, prea importantă. Cu atât mai mult moartă, decât atunci când era în viață”, a declarat el pentru AFP.