FT: Acceptarea banilor de la FMI pare să fi marcat România ca o țară cu probleme



Acceptarea banilor de la FMI, în timp ce Ungaria respinge ajutorul Fondului, pare să fi marcat România ca o țară cu probleme, potrivit Financial Times (FT), care comentează eșecul Ministerului de Finanțe de la București de a vinde obligațiuni din cauza randamentelor ridicate cerute de investitori.
Spania, unul dintre statele considerate de investitori ca având probleme în administrarea datoriei suverane, a vândut, joi, titluri în valoare de 3,5 miliarde de euro, pe o perioadă de trei ani, la un randament de 2,28%, cu peste un punct procentual mai puțin față de 3,32% în iulie.
„Licitația României a avut, însă, mai puțin succes. Ministerul Finanțelor a respins ofertele pieței, deoarece investitorii cereau randamente de peste 8%, cu aproape un punct procentual peste actualul randament. Acceptarea de către România a banilor de la Fondul Monetar Internațional pare să aibă efectul opus (celui vizat – n.r.), marcând țara ca una cu probleme, ceea ce ar putea explica de ce Ungaria continuă să respingă ajutorul Fondului”, notează FT.
Succesul Ungariei în a vinde obligațiuni de stat explică de ce guvernul de la Budapesta a respins asistența din partea FMI, în timp ce România a continua să accepte ajutorul Fondului, potrivit cotidianului american Wall Street Journal.
În primele șase luni ale anului, Ungaria a atras 1,6 miliarde de dolari prin emisiuni de obligațiuni. Suma este de două ori mai mare decât cea planificată de precedentul guvern pentru întreg anul 2010.
Reprezentanții Fondului Monetar Internațional și ai Uniunii Europene au suspendat în iulie discuțiile cu guvernul ungar condus de premierul Viktor Orban, referitoare la evaluarea programului de finanțare de 20 de miliarde de euro, după ce nu au reușit să ajungă la un acord privind țintele bugetare.
Guvernul de la Budapesta a indicat că ar putea renunța și la planul inițial de a încheia un nou acord stand-by preventiv, pentru 2011.
Ministerul Finanțelor de la București a refuzat, joi, toate ofertele băncilor la licitația pentru obligațiuni de stat de tip benchmark cu scadența la trei ani, fiind a patra operațiune consecutivă respinsă pentru titlurile cu această maturitate.
Valoarea indicativă a emisiunii a fost de 300 de milioane lei.
În ultima perioadă Ministerul Finanțelor a vândut constant pe piața internă titluri de stat sub valoarea programată, în condițiile în care a încercat să mențină randamentul sub 7%. Ofertele care au depășit acest nivel au fost respinse.
O misiune comună a Fondului și Comisiei Europene (CE) s-a aflat la București în perioada 26 iulie-4 august pentru evaluarea acordului de finanțare în valoare de 20 de miliarde de euro încheiat de România cu mai multe instituții financiare internaționale.
În urma revizuirii acordului stand-by, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, la finele lunii septembrie, eliberarea celei de-a șasea tranșe din împrumut, în valoare de 914 milioane de euro. Totodată, CE va vira cea de-a treia tranșă din împrumutul acordat României, în sumă de 1,2 miliarde de euro, în a doua parte a lunii septembrie.