Franța este criticată tot mai mult la nivel internațional din cauza măsurilor de evacuare a taberelor ilegale de romi, proveniți în principal din România și Bulgaria, comentează Deutsche Welle, în pagina electronică de duminică.
Aceste măsuri, susținute de președintele Franței, Nicolas Sarkozy, au atras critici ferme din partea Națiunilor Unite și Consiliului Europei, dar și din partea Ligii franceze a Drepturilor Omului, al cărei vicepreședinte, Malik Salemkour, a apreciat că în țară există o problemă de „rasism instituționalizat”.
Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale investighează de asemenea modul în care sunt tratate comunitățile rome. Un membru al comitetului a apreciat că măsurile luate în Franța amintesc de Guvernul de la Vichy, care a colaborat cu ocupanții naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe de altă parte, ambasadorul francez la ONU, Jacques Pellet, a respins acuzațiile potrivit cărora Guvernul de la Paris ar adopta o abordare rasistă față de romi. Potrivit acestuia, „situația financiară extrem de precară” a minorității rome, ca și originile sale din afara Franței „îngreunează integrarea” acesteia.
Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, anunțase joi că au fost desființate peste 40 de tabere de romi, în condițiile în care autoritățile franceze intenționează să evacueze circa 300 de tabere ilegale.
În Franța se află aproximativ 15.000 de romi, dintre care mulți provin din Bulgaria și România și care, în calitate de cetățeni ai UE, au drept de ședere în Franța, dar pot fi deportați în cazul în care comit infracțiuni.