Primele expulzări ale romilor aflați ilegal în Franța către țările lor de origine, România și Bulgaria, vor avea loc joi, a anunțat marți ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, citat de AFP.
„În total sunt 700 de romi care vor fi trimiși în țările lor până la sfârșitul lunii”, cu avionul, a afirmat el, precizând că primele zboruri vor avea loc la 19 și 26 august, iar un al treilea este prevăzut pentru „sfârșitul lui septembrie”.