Franks: Nu voi vorbi despre măsuri de politică fiscală până nu ajungem la o înțelegere



Șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a spus miercuri că nu face nicio referire la măsurile de politică fiscală înainte de a se ajunge o înțelegere cu autoritățile române, întrebat dacă va fi majorată TVA.
„Nu voi vorbi despre măsuri specifice de politică fiscală până nu ajungem la o înțelegere cu autoritățile române”, a spus Franks, înainte de întâlnirea cu ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu.
În ultimele zile, presa a publicat mai multe variante privind creșterea TVA și a cotei unice, însă partipanții la negocieri au precizat că nu s-a ajuns deocamdată la un acord.
La rândul său, ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a confirmat că în prezent cele două părți fac calcule pe marginea noilor proiecții privind bugetul din acest an.
„Unele din acele scenariile pe care le-ați prezentat în presă sunt în discuții, altele nu”, a afimat Vlădescu, întrebat dacă va fi nevoie de măsuri suplimentare față de cele deja convenite pentru reducerea cheltuielilor.
El a lăsat să se înțeleagă că sunt posibile și modificări privind reducerea de cheltuieli programate pentru acesta an. „Depinde la ce măsuri convenite de reducere a cheltuielilor vă referiți”, a spus Vlădescu.
Surse guvernamentale au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că BNR se opune oricărei majorări a TVA, argumentând că oricum colectarea este deficitară și că o astfel de măsură ar împiedica relansarea economiei și ar crește prețurile, în timp ce FMI nu crede în beneficiile unei impozitări progresive pe salarii.