FMI ar fi sprijinit și o altă soluție de reducere a deficitului bugetar, dacă Guvernul ar fi ales o altă variantă din cele discutate, a declarat șefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, menționând însă că Executivul decide care este cea mai bună opțiune pentru țară.
„Am discutat cu autoritățile un număr mai mare de opțiuni și am fi sprijinit autoritățile dacă ar fi ales această variantă (de reducere drastică a cheltuielilor – n.r.) sau alta. În final, Guvernul a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este cea care a fost luată. Sprijinim această decizie. Guvernul a avut obligația să adopte opțiunea cea mai adecvată pentru țară și noi sprijinim faptul că ei s-au angajat la acest lucru”, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks.
Franks a declarat că, în cadrul discuțiilor care au avut loc la București, Fondul a propus o serie de variante care includeau majorări de taxe, dar și Guvernul avea la un moment printre variantele sale opțiunea creșterii taxelor.
„Am discutat un număr mai mare de opțiuni. Am pus anumite variante pe masă, dar și Guvernul a pus anumite variante pe masă. Variantele pe care le-am pus noi pe masă includeau majorări de taxe. Unele dintre opțiunile Guvernului discutate la un anumit moment includeau majorări de taxe. În final, ei (Guvernul – n.r.) au luat decizia că cea mai bună soluție este de a inversa creșterile de cheltuieli care s-au realizat în anii anteriori”, a spus Franks.
În urma negocierilor cu instituția financiară internațională, autoritățile române au ales un program de restrângere a cheltuielilor publice, printre măsuri figurând reducerea cheltuielilor salariale cu 25% și a pensiilor cu 15%.
Reprezentntul FMI a explicat că, deși Fondul a discutat cu Guvernul soluția unor propuneri echilibrate, care ar fi adus un plus de venituri la buget, Executivul a fost „puternic devotat” ideii că problema finanțelor publice din România a venit în mare măsură de pe partea de cheltuieli.
„Există plusuri și minusuri pentru oricare opțiune, dar după cum am spus în comunicatul publicat de Fond vineri nu există soluții ușoare (…). Orice alegere sau opțiune de a închide decalajul bugetar necesită o anumită doză de durere, pentru că ajustarea este dureroasă. Guvernul trebuie să decidă, și autoritățile suverane din România trebuie să decidă, care este cea mai puțin dureroasă cale, sau care este cea mai eficientă cale pentru închiderea acelui decalaj, iar noi vom repecta acea decizie”, a mai spus Franks.
Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat săptămâna trecută la postul de televiziune France 2 că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogați, dar autoritățile din România au luat decizia tăierii salariilor funcționarilor.
În replică, ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat că FMI a propus în mod constant ajustarea cheltuielilor salariale cu minimum 20%, majorarea TVA la 24% și a cotei unice la 20%, măsuri care ar fi afectat întreaga populație, și că nu înțelege cum aceste impozite ar taxa mai mult doar persoanele bogate.