Cronica religioasă

Fragmente din moaștele Sf. Nectarie, la biserica de la spital

Fragmente din moaștele Sf. Nectarie de Eghina se găsesc la biserica de la spitalul vechi. Sfântul Nectarie este sărbătorit vineri, 9 noiembrie. Cu acest prilej, la Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi, se vor face rugăciuni începând de joi.
Între orele 17:00 – 20:00, se va face slujba de priveghere a Sf. Nectarie (cunoscut de credincioși ca vindecătorul de cancer).
Vineri, între orele 7:30 – 12:00, se va săvârși Sfânta Liturghie, precedată de citirea utreniei și a acatistului Sf. Nectarie. Tot vineri, între orele 14:30 – 17:00, la biserica de la spital se va face Sfântul Maslu și agheasmă.
– Viața Sf. Nectarie de Eghina
Sf. Nectarie s-a născut în orășelul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, împreună cu cei 6 frați ai săi, în dreapta credință. La vârsta de 14 ani se îndreaptă către Constantinopol, unde muncește din greu pentru hrană. Singura lui mângâiere, după orele istovitoare de muncă, era Sfânta Biserică. Remarcat de către conducătorii Școlii Metocului Sf. Mormânt, este angajat ca pedagog și învățător la această școală. Tot ca învățător, începând de la vârsta de 20 de ani, îl aflam și în insula Hios.
La 27 de ani își urmează glasul conștiinței și, din dragoste pentru Hristos, devine monah la Mănăstirea Nea Moni, de pe această insulă. Ajutat de Dumnezeu printr-un om bogat, care era cucerit de viața sfântă dusă de către Părintele Nectarie, el își împlinește visul de a învăța și termină liceul în 1881. Cu binecuvântarea Patriarhului Alexandriei, urmează Facultatea de Teologie din Athena. Reîntors în Alexandria Egiptului, este numit predicator principal al Patriarhiei.
Tot atunci, Sf. Nectarie tipărește mai multe cărți de răspândire a dreptei credințe. Trece prin toate treptele ierarhice, fiind hirotonit (15 ianuarie 1889) episcop și numit Mitropolit de Pentapolis.
În anul 1890, din pricina unor neînțelegeri, este trimis în Grecia. Înjosit și trecut cu vederea multă vreme, ajunge în cele din urmă director al Seminarului Teologic Ortodox Rizareion. În afară de formarea tinerilor seminariști, s-a ocupat și de creșterea duhovnicească și închegarea unei strânse comuniuni între cei care îi erau ucenici. Renunță la funcția de conducător al Seminarului Teologic după ce consideră că și-a îndeplinit datoria și întemeiază împreună cu un grup de ucenice Mănăstirea Sfântă Treime din insula Eghina. După trecerea sa la cele veșnice, în 1920, printr-o întâmplare minunată, trupul său este descoperit neputrezit și izvorând mir.
Canonizarea sa a avut loc în 1961, fiind serbat pe 9 noiembrie. Despre minunile săvârșite de Sf. Nectarie în zilele noastre – mai ales vindecări de cancer și alte boli grave, ce se săvârșesc la moaștele sale, ori cu untdelemn de la candela sa – s-au scris nenumărate cărți în Grecia, care în parte au fost traduse și în românește.

Recomandări

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă