Protestele împotriva lui Traian Băsescu și a actualei puteri au continuat aseară și în Suceava, în jur de două sute de oameni adunându-se din nou în fața Prefecturii, unde au manifestat zgomotos, cu mesaje dure, pancarte și steaguri. La mitingul de aseară câțiva protestatari au dat foc și mai multor hârtii pe care erau imprimate fețele oamenilor de vârf din PD-L și a lui Traian Băsescu, principalul vizat de protestatari. De „foc” nu a scăpat nici Elena Udrea, dar nici politicienii locali, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și primarul Sucevei, Ion Lungu.
După ce Raed Arafat a revenit pe postul de subsecretar de stat, protestul a devenit unul exclusiv împotriva puterii actuale. Mesajul principal a fost organizarea de alegeri anticipate și debarcarea actualilor lideri PD-L.
Mesajele preferate ale protestatarilor au fost: „Jos tiranul de Băsescu”, „Cine a împiedicat progresul? Flutur, Udrea și Băsescu”, “Nu vă fie frică și Băsescu pică”.
Unul dintre protestatari a venit în fața Prefecturii cu un afiș cu Traian Băsescu din perioada în care s-a organizat referendumul pentru înlăturarea sa, „pentru reîmprospătarea memoriei cetățenilor și pentru că de ce îi este frică nu va scăpa”, a spus tânărul cu referire la mesajul „De ce le este frică, nu scapă”, din respectivul afiș.
Oamenii prezenți la protestul de la Suceava au fost în proporții aproape egale tineri și oameni maturi, mulți chiar în vârstă, în timp ce politicieni din eșalonul doi al opoziției au participat și ei la miting, dar discret.
Ca și în seara de luni, au urmat ture prin parcul central și pe străzile din apropiere, cu trecere pe la sediul PD-L, protestatarii făcând apel la oameni să iasă din casă, din fața televizorului, și să li se alăture.
Jandarmii și polițiștii au păstrat și ieri distanța față de grupul manifestanților, cu excepția câtorva oameni ai Jandarmeriei, care i-au fotografiat și filmat tot timpul pe cei mai zgomotoși dintre manifestanți.
Protestul s-a încheiat după ora 20.00.
La Suceava, protestele au început de joia trecută, însă doar ultimele două au fost proteste în adevăratul sens al cuvântului.