Fotbalistul echipei Chippenham Town, David Pratt, a fost eliminat în secunda 3 a meciului cu Bashley, scor 1-2, disputat în week-end-ul trecut, în campionatul de amatori al Angliei, informează jurnalul Daily Mirror. Potrivit sursei citate, aceasta este cea mai rapidă eliminare a unui jucător la un meci de fotbal.
Pratt, în vârstă de 21 de ani, a primit cartonașul roșu ca urmare a unei intervenții dure la un adversar, imediat după începerea partidei.
Daily Mirror prezintă și alte exemple de eliminări rapide la meciuri, de-a lungul timpului. Astfel, conform sursei citate, fotbalistul echipei Bologna, Giuseppe Lorenzo, a primit cartonaș roșu în secunda 10 a unui meci din Italia, iar în 2001, portarul formației Sheffield Wednesday, Kevin Pressman, a fost eliminat în secunda 13 a unei partide cu Wolverhampton.


