Fotbal pe pâine: Final previzibil?

În principiu, surprizele sunt cele care dau farmec sportului în general, iar fotbalul nu face excepție, ba dimpotrivă, aș zice. Iar cu cât sunt mai gogonate, cu atât bucuria spectatorilor este mai mare. Nu a tuturor, desigur, fiindcă se presupune că fanii celor care iau bătaie, deci ai echipelor mai bine cotate, nu se pot bucura alături de ceilalți de surpriza produsă. Tot așa, pariorii obișnuiți, cei care joacă pe meciurile „normale”, alegând rezultatele cele mai previzibile, și pentru care orice surpriză înseamnă automat o pagubă. Dar marea masă a celor care privesc doar de dragul spectacolului apreciază fără reținere orice surpriză. Spre satisfacția acestora, actuala ediție a Cupei Mondiale de Fotbal a fost una în care, cel puțin în primele ei faze, surprizele n-au fost nici puține, nici mărunte. Probabil că cea mai mare dintre ele poate fi considerată plecarea devreme, aproape cu noaptea-n cap, a Germaniei. Nu fiindcă ar da pe dinafară de fotbal, ci pentru că era, și încă este, până la sfârșitul acestei săptămâni, campioana mondială. Tot de timpuriu și-a luat viteză și Brazilia, cea de la care cam toată lumea aștepta să-și ia revanșa împotriva Germaniei, după umilința îndurată chiar la ea acasă la ultima World Cup. A plecat la braț cu prietena ei, Argentina, altă decepție de ani buni încoace, mai ales pentru fanii Piticului care-l tot așteaptă să facă și el ceva cât de cât comparabil cu realizările lui Maradona. De la brazilieni, marea decepție a fost Neymar, dar nimic nu mă poate convinge că era pe deplin refăcut. Celelalte surprize, tot din categoria neplăcute, ar fi Portugalia, campioana europeană, și vecina și prietena ei Spania, apatice, chiar leșinate, singurul meci în care chiar au jucat fotbal fiind cel între ele. Surprize plăcute? Da, însă doar două: Iran și Croația. Semifinala dintre Franța și Belgia a dus-o pe Franța cam fără emoții în finală. Iar acolo, indiferent că adversarul se va numi Anglia (cum bănuiesc eu acum, când scriu, cu vreo 5 ore înaintea meciului) ori Croația (cum tare mi-aș dori), nu văd cum vreuna din astea ar putea bate o Franță care demonstrează că suma la care este evaluat lotul său este doar realistă, nu exagerată.