Folosirea responsabilă a telefonului mobil la volan va fi promovată, în perioada 17 septembrie – 18 octombrie, printr-o nouă campanie socială națională, susținută de trei companii private, intitulată „Ești așteptat acasă, în viață!”.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), accidentele rutiere sunt, în prezent, a opta cauză de deces în lume, aceeași organizație estimând că, până în 2020, acestea vor deveni a treia cauza a mortalității pe glob.
La rândul ei, Uniunea Europeană și-a fixat ca obiectiv, prin Carta Europeană a Siguranței Rutiere, reducerea numărului victimelor accidentelor rutiere, de la 50.000, în anul 2000, la 25.000 până în anul 2010.
La un an de la semnarea Cartei Europene a Siguranței Rutiere, Orange, Renault, Burda și revista Autoshow au lansat o campanie care are ca obiectiv încurajarea unui comportament responsabil în trafic, care rulează sub sloganul: „Ești așteptat acasă, în viață!”.
Din studiile efectuate de Laboratorul de accidentologie, de biomecanică și de studiu al comportamentului uman PSA Peugeot-Citroën și Renault, s-a constatat că 80% din totalul accidentelor rutiere sunt provocate de eroarea umană. Dintre acestea, 30% sunt provocate de percepția greșită a pericolului, 20%, de decizia sau acțiunea inadaptată în fața pericolului, 20%, de evaluarea eronată, 10%, de erori generale, și 20%, de interpretarea imprecisă.
Campania își propune să informeze și să aducă în atenția participanților la trafic importanța adoptării unui comportament responsabil în timpul șofatului. Astfel, aceștia sunt sfătuiți să limiteze utilizarea telefonului mobil în trafic, iar în cazul în care sunt nevoiți să vorbească la telefon, să utilizeze un dispozitiv de tip „hands free”.
Ca parte a acestui demers, în perioada 17 septembrie – 18 octombrie, Orange oferă clienților săi care sunt șoferi 10% reducere la achiziționarea accesoriilor auto. De asemenea, clienții Orange care doresc să participe activ la campanie își pot activa gratuit, timp de o lună, un ton de așteptare înregistrat de comisarul-șef Christian Ciocan.
În 104 magazine Orange vor fi expuse bannere purtând mesajul campaniei și fotografii ale unor accidente rutiere.