FOCUS: Demisia de onoare a lui Blaga – o lecție pentru șefii polițiștilor și jandarmilor



Demisia de onoare a lui Vasile Blaga are semnificația unei lecții pentru șefii structurilor MAI, care nu au știut să gestioneze o situație fără precedent, mitingul colegilor lor, acceptând tacit revolta celor peste 6000 de polițiști, reprezentând mai puțin de zece la sută din efectivele MAI.
Directorul Direcției Generale de Informație și Protecție Internă (DGIPI-serviciul secret al MAI) – Ștefan Pop, șeful Jandarmeriei – Olimpiodor Antonescu, și șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică – Dan Valentin Fătuloiu – cel care superviza activitatea celor două structuri în situații excepționale – au fost responsabilii care trebuiau să asigure ordinea în București în perioada mitingului.
Este de neexplicat cum șefului DGIPI i-au lipsit informațiile privind desfășurarea de forțe de ordine nemulțumite de politica salarială a Guvernului și cele referitoare la mișcarea coloanei către Administrația Prezidențială. Iar dacă le știa, Ștefan Pop fie a minimalizat efectul mitingului, fie nu a transmis celor îndreptățiți să știe la ce se pot aștepta din partea polițiștilor, polițiștilor de frontieră, angajați ai penitenciarelor și celorlalți sindicaliști.
Pe de altă parte, se ridică întrebarea de ce șeful Jandarmeriei nu a dat ordin să se constituie cordoanele triple ce înconjoară de obicei protestatarii mai virulenți, iar jandarmii nu au încercat să își oprească colegii să plece într-un marș neautorizat.
Alt aspect bizar în evenimentele care au condus la demisia lui Vasile Blaga este lipsa de reacție a lui Dan Fătuloiu, un ofițer cu multă experiență la conducerea unor instituții din cadrul MAI, care, însă, nu a găsit soluții de a menține ordinea și siguranța publică, în absența ministrului de Interne.
Mai mult, protestatarii din Piața Victoriei, care s-au mutat apoi la Cotroceni, au cerut să vorbească cu cineva din conducerea Ministerului de Interne, în lipsa lui Vasile Blaga și a președintelui Traian Băsescu. Fătuloiu nu a invitat liderii de sindicat la discuții, atunci când aceștia au vrut să vorbească. Mai ales că pe parcursul săptămânii trecute, Inspectoratul General al Poliției Române a comunicat că își manifestă disponibilitatea la orice formă de dialog și analiză, pentru ca împreună cu organizațiile sindicale și organizația profesională să identifice cele mai bune soluții de rezolvare a conflictelor.
Joi, 23 septembrie, în jurul orei 16.00, MAI a anunțat că Vasile Blaga, participă a doua zi la Adunarea Generală Aniversară a Asociației Municipiilor din România, de la Bistrița. Tot în 24 septembrie, ministrul Vasile Blaga a mers la Târgu-Mureș, unde s-a sărbătorit 20 de ani de la înființarea SMURD – un serviciu cu rezultate notabile în salvarea de vieți omenești.
În condițiile acestei agende, deci a absenței ministrului, cei trei șefi de arme ai MAI au părut că nu au găsit căi de comunicare, efective polițienești sau pur și simplu au fost depășiti de situație, astfel că și-au lăsat colegii să fie manevrați de sindicaliști, cu practică în domeniu.
În consecință, vineri, 24 septembrie, 8.000 de sindicaliști, majoritatea polițiști, polițiști de frontieră, angajați ai penitenciarelor, sub „supravegherea” jandarmilor, care însă au uitat să dea drumul la camerele de filmat, așa cum au obligația în momentele tensionate de la un miting, au băut sucuri, dar și alcool, au aruncat cu recipiente pe platoul oficial al Administrației Prezidențiale și au strigat la unison: „Ieși afară, javră ordinară!”. Câțiva protestatari au avut armele din dotare, altora le-au fost văzute tocurile de la arme.
Totul a culminat cu aruncatul caschetelor, caschete care poartă însemnele armei din care fac parte, dar și simbolurile naționale.
Mitingul neautorizat din fața Palatului Cotroceni s-a încheiat, fără incidente, vineri, la ora 16.30, potrivit Jandarmeriei. Sindicaliștii au anunțat că vor reveni în 7 octombrie, când va fi organizat mitingul de Ziua Internațională a Muncii Decente.
Vineri seara, când Vasile Blaga se afla la Gala „SMURD – 20 de ani de viață”, de la Târgu Mureș, lideri de sindicat și purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei erau pe toate posturile TV, nepunându-se în discuție gesturile reprobabile ale oamenilor legii din fața Administrației Prezidențiale, ci doar faptul că președintele Traian Băsescu nu mai este dorit de protestatari.
Cum nici un șef de arme din MAI nu a ieșit public și nu a denunțat acțiunile colegilor lor protestatari, Traian Băsescu a reacționat în stilul știut: în situații excepționale, măsuri fără precedent.
După mai bine de 24 de ore de la încheierea mitingului de la Cotroceni, Traian Băsescu a informat Ministerul de Interne că renunță la serviciile sale.
Reacția a fost calificată ca disproporționată în raport de cele întâmplate.
Derapajele și scandările licențioase de la mitingul polițiștilor nu au interesat pe nimeni dincolo de graniță. Cel mult, la fapt divers. Însă, faptul că președintele României nu mai are încredere în Poliție a fost însă o știre care a ajuns în capitalele europene. Și pare că le-a dat încă un argument să nu accepte România în Spațiul Schengen: „Dacă șeful statului român nu are încredere în propriul minister de Interne, cum să avem noi ?”. Văzută din acest context, pe undeva, prin reacția sa, președintele a demonetizat instituția Internelor.
Duminică, o nouă zi în evoluția acestui conflict, președintele a afirmat că salariații MAI care au manifestat la Cotroceni au încălcat legea, menționând că aceștia, prin gestul ilegal făcut, au subminat autoritatea statului român.
Șeful statului a spus că Poliția și Jandarmeria sunt instituții „deosebit de importante” ale statului, criticând faptul că salariații MAI au protestat purtând uniforme cu simbolurile statului român, iar jandarmii au „negociat cu sindicaliștii” în loc să aplice legea.
„Știm că mulți români au manifestat în București în această perioadă, dar toți au respectat legea. Singurii care au încălcat-o au fost salariații Ministerului Administrației și Internelor, și nu mă refer numai la polițiști, ci și la jandarmi, care au negociat cu sindicaliștii”, a spus Băsescu.
El a adăugat în acest context că „un act ilegal rămâne un act ilegal” și a subliniat că acești polițiști și jandarmi vor avea o „dificultate” să ceară, la alte manifestații, respectarea legii. Mai mult, Băsescu a subliniat că Palatul Cotroceni, ca și Poliția și Jandarmeria, este un simbol al statului român. Toate, afirmații grave.
Poliția și Jandarmeria au acționat ca într-o țară latină, iar Vasile Blaga a înțeles că trebuie să stingă acest conflict, într-o manieră demnă și responsabilă, dându-și demisia de onoare. Surse oficiale susțin că demisia lui Blaga ar fi venit, întrucât nu a vrut ca Fătuloiu, Pop, Antonescu sau alții să fie puși să demisioneze. Neoficial, Fătuloiu, Pop, Antonescu și-a depus demisiile. Surse din Ministerul de Interne au declarat, pentru MEDIAFAX, că Fătuloiu nu a vrut să demisioneze, însă pus în fața celor pe care nu le-a făcut, a admis să plece.
După 72 de ore de la încheierea mitingului de la Cotroceni, Ministerul de Interne are un nou șef. Luni, în jurul orei 16.00, președintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcția de ministru al Administrației și Internelor a liderului grupului PDL din Senat, Traian Igaș, în urma demisiei lui Vasile Blaga.
Plecarea ministrului Blaga lasă un gol în cooperarea inter-instituțională, MAI nefiind într-un moment în care își permite să piardă timp, mai ales în ce privește integrarea României în Spațiul Schengen, nemaivorbind de administrarea problemelor interne.
Departamentul Eveniment, eveniment@mediafax.ro