FNSA cere parlamentarilor să aibă în vedere că reducerea salariilor „va arunca țara în sărăcie”



Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) cere parlamentarilor ca la discutarea și votarea legii privind diminuarea veniturilor salariale în sectorul bugetar să aibă în vedere că măsura „va arunca țara în sărăcie și dezastru”, prin scăderea puterii de cumpărare cu circa 40%.
Reprezentanții FNSA subliniază, într-o scrisoare deschisă adresată, luni, parlamentarilor, că sindicaliștii din administrație sunt conștienți că trebuie luate măsuri pentru redresarea economiei și ieșirea din criză a României, „dar nu astfel măsuri, care măresc numărul de șomeri, scad puterea de cumpărare și reduc consumul de pe piață, măsuri care duc la derapaje economice greu de previzionat”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„La discutarea și votarea legii privind diminuarea veniturilor salariale în sectorul bugetar, să aveți în vedere că o astfel de măsură va arunca țara în sărăcie și dezastru, prin scăderea puterii de cumpărare cu aproximativ 40 la sută – 25 la sută diminuări salariale, cinci la sută creșterea TVA și zece la sută inflație”, se arată în documentul citat.
Sindicaliștii din FNSA mai cer parlamentarilor să susțină, prin demersurile lor, măsuri „corecte și viabile” pentru ieșirea României din criză, precum reducerea evaziunii fiscale, renunțarea la organizarea de manifestări și serbări finanțate din bani publici, reducerea cu 50 la sută a cheltuielilor pentru achiziții de bunuri și servicii, impozitarea progresivă a salariilor și a pensiilor de peste 3.000 lei, impozitarea progresivă a profitului.
„Cerem măsuri de eradicare a corupției, prin asimilarea tuturor faptelor de corupție care afectează bugetul național sau bugetele locale cu subminarea economiei naționale și stabilirea de măsuri urgente pentru stimularea creditării în agricultură, turism, construcții și servicii”, se mai precizează în documentul FNSA.