Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea s-ar putea realiza printr-un parteneriat public- privat cu un investitor care intenționează să aloce fonduri în acest sens. Flutur a declarat că intenția sa a fost de a promova un proiect prin care ar fi urmat să se aprobe contractarea unui credit furnizor pe o perioadă de 25 de ani, în vedere modernizării aeroportului, însă în cele din urmă a ales soluția parteneriatului public- privat. „În urma discuțiilor pe care le-am avut Ministerul de Finanțe am decis să amân varianta creditului furnizor pentru că sperăm să intrăm cu un parteneriat public-privat. Legea parteneriatului public- privat se pare că este cea care ne va ajuta cel mai mult în perioada următoare în modernizarea aeroportului din Salcea. Creditul furnizor ar fi însemnat un împrumut pe care Consiliul Județean al fi trebuit să-l contracteze cu avizul comisiei de împrumuturi din Ministerul de Finanțe, unde acest lucruri sunt plafonate. Plus că mai este vorba și despre gradul de îndatorare, care nu îți permite să te duci la sume foarte mari cu împrumuturile”, a precizat Flutur. El a mai arătat că pentru stabilirea unui parteneriat public- privat, Consiliul Județean va relua discuțiile cu firmele care până în momentul de față s-au arătat interesate să investească în Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea.