Opinie

Flutur: Greva de lux îi va costa pe parlamentarii opoziției



Prim-vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur a făcut un nou apel la parlamentarii PSD și PNL pentru a renunța la „greva de lux” și a se întoarce la lucrările Parlamentului. Flutur a precizat că în momentul de față a trecut perioada în care deputații și senatorii opoziției „au exersat supărarea”, motiv pentru care se pot întoarce în Parlament. „A trecut acea perioadă în care au exersat supărarea, au exersat dacă prinde, dacă își face efecte această grevă de lux. Invitația pe care o fac încă o dată, în calitate de prim-vicepreședinte al PD-L, este ca reprezentanții PNL și PSD să vină în Parlament. Acolo să discute toate probleme politice și nu în altă parte”, a spus Flutur.
El a precizat că greva parlamentarilor USL îi va costa pe aceștia din punct de vedere electoral. Prim-vicepreședintele PD-L a subliniat că această grevă a parlamentarilor PSD și PNL va avea „un efect de bumerang”. Mai mult, Gheorghe Flutur consideră că PSD și PNL participă la o grevă în doi timpi. „Adică o abordare este din partea PNL și o altă abordare este a PSD. Și invitația noastră este să vină să discute în Parlament. Sunt multe legi de discutat, cum ar fi Legea Tineretului, a Energiei, a Uceniciei. Sunt proiecte de legi așteptate de populație. Iar USL nu prin metoda huiduielilor sau a trompetelor la balcon va câștiga încredere în ochii populației. Pe noi, ca partid de guvernământ, nici nu ne interesează acest lucru. Dar ne interesează să avem o viață parlamentară civilizată, democratică și în limitele fair-play-ului”, a declarat Flutur. El a mai precizat că inclusiv parlamentarii PSD de Suceava vor „plăti scump” din punct de vedere politic în colegiile în care au fost aleși.
Gheorghe Flutur a adăugat că reprezentanții opoziției ar trebui să fie prezenți la lucrările Parlamentului, pentru a asigura cvorum, chiar dacă votează împotrivă. Nu în ultimul rând, Flutur consideră că lipsa parlamentarilor USL din Parlament este un joc la ofsaid. „Ei merg pe principiul ne retragem ca să vă blocăm. Dar populația vede că nu e constructivă această atitudine. Și publicul huiduiește pe un stadion jocurile în care se trage de timp. Dacă ai venit, joacă pe teren și nu trage de timp”, a mai spus Gheorghe Flutur.



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate