Președintele Organizației Județene Suceava a PD-L, Gheorghe Flutur, a criticat acțiunea social-democraților suceveni de luni, 31 mai, de a testa simpatia oamenilor față de Guvernul Emil Boc adunând bani într-o găleata portocalie apreciind că este o acțiune „a unor oameni cu fontanela deschisă” și că ea ar fi trebuit să se desfășoare de 1 iunie, de Ziua Copilului. Flutur crede că PSD-iștii au făcut acțiunea doar pentru a se vedea la televizor. „Ce mă surprinde pe mine este demagogia și populismul PSD în toate demersurile. Văd oameni care umblă cu olița de noapte pe străzi să strângă așa zise fonduri doar pentru a se vedea la televizor. Mi se pare că nu s-au trezit. Poate că ar trebui astfel de acțiuni să le facă justificat, de Ziua Copilului. În rest, mie mi se par acțiuni ale unor oameni cu fontanela deschisă”, a declarat președintele PD-L Suceava.
Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că „domnul Flutur a ratat un moment bun să tacă din gură”. „Am impresia că președintele Consiliului Județean PD-L, Gheorghe Flutur, fiind ocupat prin București, nu a observat că tinerii social democrați au strâns bani pentru bunăstarea guvernului într-o găleată portocalie cu mesajul Traian Băsescu pentru România, găleata fiind chiar din campania electorală din toamna anului trecut. Dacă totuși domnul Flutur își permite să numească găleata portocalie drept oliță de noapte, e problema domniei sale, însă din ce în ce mai mulți români chiar gândesc că au primit în fapt o găleată goală, plină cu promisiuni deșarte. Suma de 2,52 lei colectată în găleata PD-L confirmă acest lucru, iar domnul Flutur a ratat un moment bun să tacă din gură și să plece capul spășit în fața românilor pe care guvernul său îi condamnă la sărăcie”, a
replicat Nechifor.