Solicitarea liderilor sindicali naționali din învățământ, de a boicota participarea liderilor politici la deschiderea anului școlar, în semn de protest față de reducerea salariilor cu 25 la sută nu a avut ecou la Suceava.
La una dintre instituțiile de învățământ fanion ale municipiului Suceava, la școala generală nr. 1, la eveniment a participat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, însoțit de inspectorul general adjunct Petru Carcalete. Flutur a fost prezentat de directoarea Tamara Brutaru elevilor și părinților acestora și a fost invitat să le transmită un mesaj de început de an școlar. Fără o atmosferă festivă aranjată, în rumoarea specifică aglomerațiilor de copii, Gheorghe Flutur le-a spus elevilor, părinților și profesorilor că intenția administrației este ca fiecare școală să fie la nivel european, ceea ce presupune atât dezvoltarea la maximum a aptitudinilor copiilor, cât și materii școlare competitive și implicarea părinților mai mult în viața școlii. „Noua legislație are în vedere ca elevii să-și facă o parte din teme la școală, nu acasă. Trebuie să-i învățăm să învețe pentru că noile tehnici, calculatorul, sunt foarte bine venite, dar trebuie să știe să învețe. Îmi exprim speranța că din aceste școli, așa cum Suceava a fost o pepinieră de oameni de valoare, vor ieși în continuare valori. Vă doresc să rămâneți școala nr.1 a Sucevei”, a spus Gheorghe Flutur.