Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat conducerii Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea să găsească soluții pentru obținerea finanțării lucrărilor de extindere și modernizare a pistei. Flutur a spus că în cadrul ședinței Consiliului de Administrație a Regiei Autonome Aeroportul „Ștefan cel Mare” a cerut ca, în termen de o săptămână, să fie prezentat un plan de management pentru soluții de modernizare și extindere a pistei.
„Conducerea aeroportului trebuie să vină cu acest plan în care să se regăsească soluții de finanțare, fie că este vorba despre încheierea unui parteneriat public-privat, fie găsirea unor investitori”, a subliniat șeful administrației județene. În același timp el a precizat că a solicitat realizarea unei strategii de promovare a aeroportului, în vederea atragerii a cât mai multor pasageri pentru zborurile care operează din Salcea. Flutur a spus că este necesară o promovare mai intensă în județul Botoșani, precum și în Ucraina, în zona Cernăuți, sau în județul Suceava, în bazinul Dornelor.
Flutur a arătat că proiectul pentru dezvoltarea aeroportului presupune, printre altele, extinderea pistei la o lungime de 2.460 de metri și modernizarea sistemului de balizaj.
De precizat că recent, Consiliul Județean a aprobat achiziționarea ultimei parcele de teren necesare pentru extinderea pistei, în suprafață de 2.700 de metri, situată în vecinătatea aeroportului. În total, Consiliul Județean a achiziționat de la persoane fizice din Salcea 56.700 metri pătrați de teren pentru extinderea pistei aeroportului. Consiliul Județean a aprobat și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea pistei și a sistemului de balizaj, valoarea investiției ridicându-se la 40,5 milioane de euro.