Opinie

Flutur a prezentat avantajele noilor legi ale educației și salarizării unice

Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, avantajele noilor legi pentru care Guvernul României își asumă răspunderea, făcând referire în special la legile educației și la cea a salarizării unice.
Flutur a arătat că în momentul de față în România există circa 39 de acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar, din toate domeniile de activitate, motiv pentru care era nevoie de o singură lege care să stabilească modul de plată a acestor salariați. El a arătat că intenția Guvernului este ca prin noua lege a salarizării unice să nu există diferențe foarte mari între salariile minime și maxime primite de angajații la stat. „Raportul mediu este de 1 la 29,3, comparativ cu salariul minim și cel maxim în cadrul ministerelor. Însă intenția Guvernului este să se ajungă la un raport maxim de 1 la 12. Pe de altă parte, vreau să spun că pe domenii de activitate, acest raport este de 1 la 16 în educație, de 1 la 6,5 în administrația publică, de 1 la 4 în sănătate și de 1 la 11,4 în magistratură”, a explicat vicepreședintele PD-L.
Salariu mediu de 3.430 de lei în 2015
Flutur a adăugat că în ceea ce privește fondul pentru sporurile salariale, acesta nu va mai depăși procentul de 30% din fondul de salarii. „Sporurile vor putea fi diferențiate, astfel încât sumele acordate pot depăși 30% într-o anumită zonă și să fie de 15% în altă parte. Dar la final, fondul de sporuri nu trebuie să fie mai mare de 30% din fondul de salarii total”, a mai spus Gheorghe Flutur.
El a mai precizat că potrivit unui calcul al Guvernului se preconizează că în perioada 2010 – 2015 salariul mediu în România va crește, în medie, cu aproximativ 57%. În aceste condiții, previziunea este ca salariul mediu să ajungă, în 2015, la suma de 3.430 de lei. Flutur a arătat că potrivit calculelor Guvernului, creșterea salarială va fi de 89% în învățământul preuniversitar și de 78% în sănătate.
Nu în ultimul rând, el a precizat că noul act normativ dă posibilitatea pensionarilor să cumuleze salariul cu pensia, în situația în care aceasta nu depășește salariul mediu pe economie, de 1.670 de lei.
Bacalaureat la trei obiecte
În ceea ce privește proiectele de acte normative din domeniul educației, Gheorghe Flutur a precizat că noile legi ale educației pentru care Guvernul își va asuma răspunderea prevăd o serie de măsuri pentru stabilizarea sistemului de învățământ.
El a arătat că noile legi vor stabili opt componente standard în ceea ce privește curricula de învățământ, printre care limba maternă națională, componente de limbi străine, informatică, componențe sociale și civice, componențe în domeniul spiritul antreprenorial și componențe în domeniul culturii și creației. Flutur a mai spus că noul proiect prevede introducerea învățământului obligatoriu de 10 clase, cu posibilitatea continuării studiilor, gratuit, până în clasa a XII-a, susținerea examenului de bacalaureat la trei materii și descentralizarea învățământului.

Recomandări

De la registre prăfuite la tabloul de bord digital: universitarul sucevean Marius-Sorin Ciubotariu despre modul în care inovația rescrie viitorul contabilității și al educației economice

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României