Funcție

Flutur a fost ales din nou președinte al Consiliului de Dezvoltare Nord – Est



Gheorghe Flutur, la al doilea mandat de președinte al Consiliului de Dezvoltare Nord – Est
Gheorghe Flutur, la al doilea mandat de președinte al Consiliului de Dezvoltare Nord – Est

Șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, a obținut al doilea mandat consecutiv de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord – Est. Este pentru prima dată când un președinte de Consiliu Județean din Regiunea Nord-Est deține șefia Consiliului doi ani la rând.
Flutur a obținut președinția CDR Nord-Est la câteva luni după ce a fost ales la conducerea Consiliului Județean Suceava. Mandatul său expirase în cursul lunii august 2009, însă, în urma unei decizii a membrilor Consiliului, Gheorghe Flutur a deținut în continuare, cu titlu interimar, această funcție.
Realegerea oficială a lui Gheorghe Flutur în funcția de președinte al CDR Nord-Est a avut loc ieri, în urma unei ședințe care a avut loc la Vaslui. Flutur a precizat că propunerea de a ocupa în continuare această funcție a venit din partea tuturor președinților de Consilii Județene din Regiunea de Nord – Est, obținând astfel un vot unanim. „S-a luat în considerare faptul că în ultima perioadă Consiliul a avut o activitate foarte bună, dar și faptul că urmează o perioadă importantă, în care obiectivul principal este atragerea tuturor fondurilor europene care revin Regiunii de Nord – Est”, a spus Flutur.
El a arătat că din momentul în care a preluat conducerea CDR Nord-Est au fost semnate contracte de finanțare pentru proiecte de dezvoltare în valoare de 250 de milioane de euro, din totalul de 630 de milioane de euro, fonduri europene disponibile pentru Regiunea de Nord-Est. Gheorghe Flutur a precizat că cele mai multe proiecte au fost semnate pentru drumuri, școli și pentru turism. Președintele CDR Nord-Est a mai adăugat că pentru perioada următoare vor fi semnate alte contracte de finanțare, în valoare totală de aproape 400 de milioane de euro.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a precizat că în cursul lunii mai 2010 va fi semnat primul contract din România în cadrul proiectelor „Poli de dezvoltare urbană”. El a arătat că acest contract va fi semnat de Primăria Suceava, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă lucrările de modernizare a străzilor din municipiul reședință de județ și construcția parcărilor subterane din centrul Sucevei.