Ministrul Sănătății, Florin Bodog, a declarat, vineri, la Arad, că vaccinul tetravalent va ajunge în țară în 28 februarie, iar legat de vaccinul hexavalent are „temeri”, dar speră să se rezolve și această problemă în termen de două luni, scrie Mediafax.”Pentru vaccinul tetravalent acum două zile am semnat, va intra săptămâna viitoare, în data de 28 are termen de livrare, va intra în toată țara”, a spus Florin Bodog.În ceea ce privește vaccinul hexavalent, ministrul Sănătății a afirmat că procedura încheiată anul trecut a fost incorectă.”Puteam să-mi asum această decizie, dacă îmi asumam decizia puteam fi acuzat de abuz în serviciu la un moment dat. Am ales varianta legală de a anula contractul, am făcut o procedură foarte scurtă, contractul va putea fi semnat la începtul săptămânii viitoare. Ceea ce am făcut în paralel, am avut discuții deja cu reprezentanții firmei la cel mai înalt nivel, în așa fel încât să mențină prețul pe care l-am obținut la licitație. Am fost acuzat că, prin faptul că am anulat contractul, voi obține un preț crescut la vaccin. S-a și încercat de alfel să se vehiculeze această informație. Am fost asigurat inclusiv ieri (joi – n.r.) de faptul că se va menține prețul cel mai scăzut pe care l-am obținut prin procedura de licitație”, a declarat Bodog.

